Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a avertizat că situația din Fâșia Gaza devine ”din ce în ce mai disperată”, în condițile în care Israelul și-a intensificat operațiunile militare.
”Situaţia în Gaza devine din ce în ce mai disperată de la o oră la alta. Regret că în loc de o pauză umanitară atât de necesară, susţinută de comunitatea internaţională, Israelul şi-a intensificat operaţiunile militare", a declarat Antonio Guterres, potrivit agenției France Presse, citată de Agerpres.
Aflat într-o vizită în Nepal, Antonio Guterres a catalogat drept ”total inacceptabil” numărul civililor uciși și răniți în războiul Israel-Hamas. Potrivit autorităților israeliene, peste 1.400 de persoane au fost ucise în atacul Hamas în sudul Israelului, în principal civili, iar alte 230 de persoane au fost luate ostatice.
De cealaltă parte, peste 8.000 de palestinieni, cei mai mulți dintre ei civili, au fost ucişi în bombardamentele israeliene neîncetate de la începutul conflictului, au transmis autoritățile din Fâșia Gaza, controlate de gruparea Hamas.
Secretarul general al ONU cere încetarea focului în Fâșia Gaza
În acest sens, Antonio Guterres și-a reiterat apelul pentru o ”încetare a focului umanitară" în Fâşia Gaza și "furnizarea unui ajutor umanitar susţinut la o scară care să răspundă nevoilor populaţiei" din teritoriul palestinian.
"Lumea este martora unei catastrofe umanitare care se desfăşoară sub ochii noştri", a precizat secretarul general al ONU, aflat la Katmandu, capitala Nepalului.
"Peste două milioane de persoane, care nu au niciun loc unde să meargă în deplină securitate, sunt private de elemente esenţiale vieţii - hrană, apă, adăpost şi îngrijiri medicale - în timp ce sunt supuse unor bombardamente neîncetate", a adăugat el.
Zece nepalezi au murit în timpul războiului între Israel şi Hamas, un al 11-lea fiind dat dispărut.