Rusia plănuia atacul masiv cu rachete, pe care l-a efectuat luni asupra Ucrainei, încă de la începutul lunii octombrie, astfel încât acesta nu reprezintă un răspuns la explozia de sâmbătă de pe podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, a declarat luni Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), citată de agenţiile de presă EFE şi Ukrinform.
Potrivit GUR, citată de Agerpres, Kremlinul a dat ordin armatei ruse să pregătească atacuri cu rachete asupra Kievului şi infrastructurilor civile din oraşele ucrainene încă din 2-3 octombrie.
Unităţile militare de aviaţie strategică şi cu rază lungă de acţiune au primit ordin să se pregătească de atacuri masive, care să se concentreze - conform GUR, citată de Ukrinform - pe „infrastructura civilă critică şi zonele centrale ale oraşelor ucrainene dens populate”.
La 8 octombrie, şapte bombardiere strategice Tu-160 au fost transferate de pe aerodromul Engels pe aerodromul „Olenia” (peninsula Kola), fiind echipate cu rachete de croazieră Kh-101, în timp ce la Sevastopol au fost dislocate şase nave purtătoare de rachete de croazieră, care aveau la bord în total 40 de rachete Kalibr.
Ucraina: Bombardamentul nu este un răspuns la distrugerea podului Crimeii
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a insistat luni „să se înceteze blamarea victimei agresiunii”, după declaraţii care sugerau că „Putin a fost provocat” de recenta explozie de pe Podul Crimeii.
Rusia a lovit „constant Ucraina cu rachete şi înainte de explozia de pe pod”, a declarat Kuleba, potrivit căruia Putin este „disperat după înfrângerile suferite de armata sa pe câmpul de luptă”.
Un camion care a explodat sâmbătă dimineaţă devreme a provocat un incendiu la şapte rezervoare de combustibil dintr-un tren-cisternă, ceea ce a dus la prăbuşirea a două secţiuni ale părţii rutiere a podului, fiiind totodată avariate aproximativ 1,3 kilometri de şine de cale ferată.
„Putin nu are nevoie să fie provocat pentru a comite crime odioase”, a mai spus Kuleba.
Bombardamentele masive ruseşti asupra mai multor oraşe ucrainene au ucis mai multe persoane, în timp ce sirenele de alertă aeriană au determinat populaţia să se ascundă în adăposturi.
Bombardament rusesc cu peste 80 de rachete
Rusia a utilizat 83 de rachete de croazieră şi 17 drone de fabricaţie iraniană pentru a bombarda luni mai multe oraşe ucrainene, a comunicat înainte de prânz viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar.
Într-un comunicat ulterior, Statul Major General al armatei ucrainene a indicat că în total Rusia a folosit 84 de rachete de croazieră, dintre care 43 au fost doborâte de antiaeriana ucraineană.
Conform acestor date actualizate la ora locală 14:00, armata rusă a mai utilizat 24 de drone, dintre care 13 de fabricaţie iraniană.
Laolaltă cu dronele, forţele ucrainene au distrus 56 de ţinte, între care 43 de rachete de croazieră şi 13 drone (între care 10 de tip kamikaze).
Rachete de croazieră împotriva Kievului, localităţilor Liov (Lviv), Priluki, Hmelniţki, Dnipro, Nejin, Jitomir şi Harkov au fost lansate din Marea Caspică şi zone din Nijni Novgorod, oraş situat în vestul Rusiei, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul ucrainean al Apărării, citat de media locale.