Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Șeful poliției din Polonia, rănit, din cauza unui cadou primit din Ucraina, care a explodat

Şeful poliţiei poloneze, Jaroslaw Szymczyk, a fost spitalizat pentru răni minore provocate de explozia unui cadou primit de la un înalt responsabil ucrainean, a anunţat joi Ministerul polonez de Interne, transmite Agerpres.

„Ieri (miercuri - n.r.) a avut loc o explozie într-o cameră adiacentă biroului şefului poliţiei. Unul dintre cadourile pe care comandantul poliţiei le-a primit în timpul vizitei sale de lucru în Ucraina, pe 11 şi 12 decembrie, a explodat”, potrivit unui comunicat oficial.

Jaroslaw Szymczyk s-a întâlnit cu responsabili din poliţie şi serviciile pentru situaţii de urgenţă ucrainene în cursul acestei vizite, iar „cadoul era de la unul dintre şefii serviciilor ucrainene”, a precizat ministerul.

Comunicatul califică rănile şefului poliţiei drept „uşoare”

Comunicatul califică rănile şefului poliţiei drept „uşoare” şi indică faptul că acesta rămâne la spital sub observaţie.

Un angajat civil din sediul poliţiei naţionale a suferit şi el răni minore, dar care nu au necesitat spitalizarea.

„Partea poloneză a cerut părţii ucrainene să-i prezinte explicaţii”, a mai indicat ministerul. Parchetul general din Polonia investighează incidentul.

La începutul lui decembrie, o serie de scrisori care conţineau materiale explozibile trimise în Spania şi posibil legate de conflictul din Ucraina au făcut titluri de primă pagină în presa spaniolă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE