Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Viktor Orban, la întâlnirea cu Jens Stoltenberg: Ungaria nu va bloca sprijinul NATO pentru Ucraina

Secretarul general al NATO efectuează miercuri o vizită la Budapesta, unde are programată o întâlnire cu premierul ungar. Jens Stoltenberg are în plan să poarte discuții cu Viktor Orban care se opune eforturilor Alianţei Nord-Atlantice de a consolida ajutorul acordat Ucrainei, notează agenția France Presse, citată de Agerpres.

12/06/2024 , 13:13

Viktor Orban susține că Ungaria nu va aloca fonduri pentru sprijinirea Ucrainei

Viktor Orban a dat asigurări că nu se va folosi de veto pentru a bloca deciziile NATO privind furnizarea de sprijin pentru Ucraina. Premierul ungar a făcut aceste afirmații în contextul în care l-a primit miercuri la Budapesta pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit agenției Reuters, citată de Hotnews.

În schimb, șeful Executivului de la Budapesta a precizat că fonduri și personal din Ungaria nu vor fi folosite pentru a sprijini Ucraina.

Știrea inițială:

În contextul summitului NATO de la Washington prevăzut în iulie, Stoltenberg pregătește un plan pentru ca Alianța să aibă un rol mai important în coordonarea livrărilor de arme către Guvernul de la Kiev și în pregătirea trupelor ucrainene.

Ungaria se opune, însă, și acuză NATO că îi atrage pe membrii Alianței într-o ”conflagraţie globală”. De altfel, premierul Viktor Orban, un apropiat al Rusiei, vrea să ”redefinească poziția” Ungariei pentru a preveni ”orice participare la operaţiuni în afara teritoriului NATO”.

”Trebuie să stăm departe de război şi vom discuta modalităţile cu secretarul general”, a afirmat șeful Guvernului de la Budapesta, la începutul acestei săptămâni.

Jens Stoltenberg și Viktor Orban vor susține o conferință de presă în jurul orei locale 10:00 (11:00, ora României).

Scopul este de a oferi Ungariei un fel de "drept de retragere", au precizat surse diplomatice, pentru AFP.

De asemenea, statul ungar ar fi scutit să participe la o altă inițiativă a lui Jens Stoltenberg ce vizează perpetuarea ajutorului actual la un nivel minim de 40 de miliarde de euro pe an.

Premierul ungar blochează în mod frecvent în cadrul UE ajutorul militar către Ucraina. De altfel, Viktor Orban a devenit o problemă pentru NATO ”mai ales în ultimele luni”, a evidențiat un diplomat, potrivit sursei citate.

În schimb, un alt diplomat consideră posibil un acord care să permită Ungariei ”să se abţină într-o manieră constructivă”

Ungaria îl susține pe Klaus Iohannis la șefia NATO

De la declanșarea ofensivei ruse în Ucraina, NATO are în plan să evite orice implicare directă în Ucraina, motiv pentru care SUA, principalul susţinător al Kievului, coordonează livrarea armelor furnizate de aliaţi. Alianța ia în calcul acum să-şi schimbe abordarea, de teama revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.

Un alt subiect ce ar putea discutat de Stoltenberg cu Orban este numirea premierului olandez Mark Rutte la conducerea NATO, în toamnă.

Ungaria se opune şi susţine singură un alt candidat, preşedintele României Klaus Iohannis, aflat în prezent sub presiunea Statelor Unite pentru a se retrage din cursă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE