Ucraina are o ''nevoie urgentă şi importantă de apărare antiaeriană suplimentară'', a subliniat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de externe din ţările G7, desfăşurată în insula italiană Capri, transmit AFP şi Reuters.
''Sunt încurajat de angajamentul şi hotărârea aliaţilor NATO de a apăra Ucraina'', a spus Stoltenberg, care a evocat votul prevăzut pentru sâmbătă în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA în legătură cu un pachet de asistenţă pentru Kiev în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari.
Însă ''noi ar fi trebuit să le dăm mai mult, mai devreme'', a accentuat înaltul oficial aliat.
Sprijinul pentru Ucraina ”este de o importanță vitală”
Potrivit lui Jens Stoltenberg, ''este de o importanţă vitală ca membrii NATO să-şi menţină şi consolideze sprijinul'', în contextul în care situaţia din teren este ''dificilă'' din cauza bombardamentelor ruse asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene.
''Am strâns informaţii despre diferite sisteme de apărare aeriană pe care le avem în NATO şi ne concentrăm pe sisteme Patriot. Şi lucrăm cu aliaţii pentru a ne asigura că redesfăşoară unele din sistemele lor către Ucraina. Lucrăm la posibilitatea de a trimite mai multe baterii Patriot în Ucraina. suntem în dialog cu unele ţări anume'', afirmat secretarul general al NATO.
Acesta a precizat că şi alte sisteme de apărare ar putea fi furnizate Ucrainei, printre care sistemul de rachete sol-aer NASALS.
''Întârzierile în livrarea apărării aeriene înseamnă că mai multe rachete ruseşti îşi vor lovi ţintele în Ucraina. Întârzierile în livrarea muniţiilor înseamnă că Rusia va putea să avanseze mai mult pe linia frontului'', a explicat fostul premier norvegian.
El a adăugat că vineri va avea loc o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina la care este de aşteptat să participe şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, prin videoconferinţă.