Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Schimbările climatice se resimt și în România. Poiana Brașov fără zăpadă, după ce temperaturile au atins și 10 grade Celsius

Denumită în limbaj popular „Gerar”, anul acesta luna ianuarie a debutat în țara noastră cu temperaturi de până la 20 de grade Celsius. Chiar și în stațiunile montane, unde în alți ani vremea era excelentă pentru schi, temperaturile au ajuns la 9-10 grade Celsius și nu este pic de zăpadă naturală. Poiana Brașov, asemenea altor stațiuni montante din România și din Europa, este închisă.

Dacă anul trecut pe pârtia Bradul din Poiana Brașov erau mii de turiști care se bucurau de schi și de zăpadă, ei bine, anul acesta instalațiile de transport pe cablu nu funcționează, pârtiile sunt închise, nu este zăpadă, iar turiștii care ajung aici se bucură chiar și de un petic alb provenit de la tunurile de zăpadă.

Alexandru Naghy este unul dintre oamenii muntelui. Este salvamontist de aproximativ 40 de ani, dar spune că niciodată Poiana Brașov nu a arătat ca acum în luna ianuarie.

Alexandru Nagy, Serviciul Public Județean Salvamont Brașov: Ca să nu zic că văd rău, nu e bine. Dacă îmi aduc aminte, acum 40 de ani, aproape de când sunt în activitatea de salvare montană, aveam zăpezi, se cobora până jos în oraș, de Crăciun era alb totul, iarna era clar, când începea vacanța copiilor era o fericire pe toți, se putea schia până jos în oraș, liniștit, pe drumul vechi sau pe culmile adiacente.

Campionul național la schi juniori, Tudor Grigorică, a venit și el pe Pârtia Bradu. Și-ar fi dorit să se antreneze, dar vremea nu l-a ajutat deloc.

Tudor Grigorică, campion național la schi juniori: Anul trecut era multă zăpadă. Îmi imaginez când cădeam, nici nu simțeam nimic. Cădeam pe zăpadă moale și acum nici nu pot să practic, se strică schiurile.

Temperaturile ridicate din ultima perioadă au afectat și natura, care se comporta ca primăvara

Alexandru Nagy, Serviciul Public Județean Salvamont Brașov: În ultimele zile am văzut, culmea, iedera albă a încercată să răsară, câteva flori, este dată peste cap natura, au fost temperaturi de 14 grade în zonă, este mult prea mult pentru ceea ce ar trebui să fie acum.

Recordul în ceea ce privește cea mai mare temperatură semnalată in România într-o zi de iarnă a fost înregistrat in 7 ianuarie 2001, când, la Oravița, termometrele au indicat 22 de grade Celsius.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE