Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sărbători triste la Betleem: ”Clopotele de Crăciun sună pentru încetarea focului în Gaza”

Autoritățile se pregătesc pentru un Crăciun trist în Betleem, locul unde, potrivit tradiției, s-a născut Iisus Hristos.

Nu vor fi decorațiuni de Crăciun și toate evenimentele vor fi anulate. Din cauza conflictului dintre Israel și Hamas, turiștii nu vor merge în Betleem, așa cum obișnuiau în alți ani.

În fața Bisericii Nașterii Domnului din Betleem nu a fost amenajat radiționalul brad. Decorațiunile au fost înlocuite de bannere cu mesaje anti-război. „Clopotele de Crăciun din Betleem sună pentru încetarea focului în Gaza” scrie pe unul dinte ele.

Hanna Hananiyeh, primarul orașului Betleem: Am anulat târgul de Crăciun, colindele, activitățile pentru copii. Aici, în Betleem, suntem în doliu. Suntem foarte triști, pentru că suntem și noi parte a comunității palestiniene. Iar Betleemul este acum izolat, la fel ca și celelalte orașe palestiniene. Toate intrările din Betleem sunt închise acum.

În alți ani, mii de oameni veneau în Betleem să sărbătorească Nașterea Domnului. Acum, orașul e pustiu. Din cauza războiului, majoritatea companiilor aeriene au renunțat la zborurile către Israel. Sunt verificări mai stricte și la intrările în Cisiordania. Autoritățile susțin că peste șase mii de oameni care au lucrat până acum în sectorul hotelier sunt șomeri.

Rula Maayah, ministrul Turismului din Palestina: Nu avem turiști. Nu mai există nici măcar turism intern, nu vin nici oameni din alte localități, așa cum se întâmpla de obicei. Majoritatea hotelurilor sunt închise, magazinele de suveniruri sunt și ele închise.

Nu e prima dată când Crăciunul nu este sărbătorit în Betleem din cauza conflictelor dintre israelieni și palestinieni. Festivitățile au fost sumbre și în 2000, când forțele israeliene au blocat părți din Cisiordania ca răspuns pentru palestinienii care au comis zeci de atentate sinucigașe în urma cărora au murit civili israelieni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE