Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia bombardează în plină zi regiunea Odesa. Atacuri cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune

Armata rusă a atacat, vineri, în plină zi cu rachete și drone infrastructuri din orașul-port Odesa, după ce în noaptea de joi spre vineri a bombardat instalații ucrainene de unde se pregăteau lovituri cu drone kamikaze, a anunțat Ministerul rus al Apărării. A fost a patra noapte consecutivă în care Rusia bombardează aceeași regiune, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

”Noaptea aceasta, Forţele Armate ruse au lansat un nou atac cu arme de precizie cu rază lungă de acţiune dinspre mare împotriva instalaţiilor în care se pregăteau acte teroriste împotriva Rusiei cu folosirea dronelor de atac", a transmis Ministerul rus al Apărării.

Oficialii ruși susțin că ”toate ţintele au fost atinse”, fără a da detalii despre localizarea acestora.

De cealaltă parte, Ucraina a acuzat Armata rusă că a atacat cu drone și rachete începând de marți, în fiecare noapte, instalații portuare folosite pentru exportarea cerealelor și ale infrastructuri necesare agriculturii.

Moscova a anunțat că două dintre atacuri au fost ”represalii”, după ce Ucraina a bombardat luni cu drone acvatice de suprafaţă podul Kerci, care face legătura între peninsula Crimeea anexată şi Rusia continentală.

Rusia bombardează intens Ucraina după retragerea din acordul privind transportul de cereale

Rusia a lansat aceste atacuri, în contextul în care s-a retras din acordul mediat de ONU şi Turcia pentru transportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur în Marea Neagră. Oficialii ucraineni susțin că Armata rusă încearcă să distrugă cât mai mult din infrastructura ucraineană folosită pentru exportul de cereale.

În toate aceste patru atacuri, militarii ruși au folosit peste 70 de rachete, în special rachete de croazieră Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră, şi aproape o sută de drone.

Un al cincilea atac a fost efectuat vineri înainte de orele prânzului cu şapte rachete, provocând pagube într-un district tot din regiunea de coastă Odesa.

"Ţinta a fost o infrastructură importantă", a declarat reprezentantul Administraţiei Militare din regiunea Odesa, Oleg Kiper, fără a oferi deocamdată alte detalii. Şi purtătoarea de cuvânt a armatei ucrainene, Natalia Humeniuk, a confirmat că acest ultim atac şi-a atins ţinta. "Încă evaluăm amploarea pagubelor, nu avem informaţii despre victime", a declarat aceasta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE