Armata rusă a început exerciții cu arme nucleare tactice, în apropierea Ucrainei. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.
"Prima etapă a exerciţiilor (...) privind pregătirea şi utilizarea armelor nucleare nestrategice a început", a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, precizând că aceste manevre se desfăşoară în Districtul Militar de Sud, la graniţa cu Ucraina, şi care include şi părţi ale teritoriului ucrainean pe care Rusia le controlează în prezent.
Ministerul rus de Externe a menţionat declaraţii ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a prezentat posibilitatea trimiterii de trupe europene pentru a lupta împotriva Rusiei în Ucraina, şi afirmaţii ale ministrului britanic de externe David Cameron, care a spus că Ucraina are dreptul de a folosi armele furnizate de Londra pentru a lovi ţinte de pe teritoriul Rusiei, conform Reuters.
Manevrele au fost ordonate de preşedintele Vladimir Putin, la începutul acestei luni. El a subliniat atunci că acestea reprezintă un răspuns la „ameninţările” occidentale.
Analiştii pe probleme de securitate afirmă că exerciţiul este conceput ca un semnal de avertizare lansat de Putin pentru a descuraja Occidentul să se implice mai mult în războiul din Ucraina, unde a furnizat arme şi informaţii Kievului, dar s-a abţinut de la a trimite trupe.
Exerciţiile militare au loc pentru a testa dacă unităţile şi echipamentele sunt pregătite pentru "utilizarea în luptă a armelor nucleare nestrategice pentru a răspunde şi a asigura necondiţionat integritatea teritorială şi suveranitatea statului rus ca răspuns la declaraţiile provocatoare şi ameninţările unor oficiali occidentali împotriva Federaţiei Ruse", a mai spus ministerul.
Oficialii ruși au precizat că la antrenamentul de luptă participă soldații din Districtul Militar de Sud. Iar Forțele Aerospațiale exersează echiparea cu focoase speciale, inclusiv rachetele hipersonice aerobalistice Kinjal.