Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Republica Moldova renunță la Gazprom. Premierul de la Chișinău se bazează pe sprijinul României pentru necesarul de gaz

Republica Moldova renunță la Gazprom și se bazează pe sprijinul României pentru furnizarea de gaze naturale. Afirmația a fost făcută de premierul de la Chișinău, Dorin Recean, la finalul vizitei premierului Nicolae Ciucă în Moldova. De la Bruxelles, președintele Iohhanis a anunțat sprijin suplimentar european pentru Moldova.

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: ”Republica Moldova nu mai consumă gaze de la Gazprom. Aici avem sprijinul României ca să avem o relaţie contractuală pe termen lung pentru cantităţile de gaze care sunt necesare aici, la Chişinău.”

Acest anunț a venit chiar în ziua în care prim-ministrul român, Nicolae Ciucă, a vizitat Chișinăul. Și, la câteva zile după ce oficialii de peste Prut au renunțat la livrările de gazele naturale ale Gazprom, prin compania Moldovagaz, după cum a explicat pentru Euronews ministrul moldovean al Energiei.

Victor Parlicov, ministrul Energiei de la Chişinău: ”Am comunicat clar că prioritatea noastră este asigurare a malului drept cu gaze procurate de pe piața europeană și Moldovagaz a revenit la procurările de gaze de la Energocom. A fost o etapă, deci o perioadă de până la patru zile și e vorba de două milioane de metri cubi.”

Republica Moldova caută sprijinul României

Ca să își asigure necesarul de gaze naturale, Republica Moldova caută sprijinul României. Țara noastră a început exportul de gaze în Republica Moldova în iarna trecută, prin conducta Iaşi-Ungheni, după ce Gazprom redusese livrările.

Victor Parlicov, ministrul Energiei de la Chişinău: ”Deci nu prea avem volume de gaze romanești livrate, însă ele vin prin sistemul de transport din Roâmnia. Dacă e să vorbim de 80 de milioane de metri cubi asta acoperă aproximativ aproape consumul de o lună de iarnă adică asta ar reprezneta circa 30%.”

Planuri sunt și pentru depozitarea în România a unor rezerve de gaze dar și pentru creșterea tranzacțiilor de energie electrică.

Victor Parlicov, ministrul Energiei de la Chişinău: ”Cel mai mare volum de enrgie tranzacționată care am achiziționat-o din România a fost în noimebnrie 2022, atunci când nu am mai luat energie electrică de la centrala din stânga Nistrului.”

Mesajul transmis de premierul Nicolae Ciucă a fost că țara noastră va continua să sprijine Moldova.

De la Bruxelles, unde participă la Consiliului European de primăvară, președintele Klaus Iohannis a anunțat un nou ajutor pentru Republica Moldova.

Bucureștiul a mai anunțat că va sprijini Chișinăul în dezvoltarea infrastructurii podurilor de peste Prut, în îmbunătățirea conectivității transfrontaliere sau în domenii ca energie, tehnologii informaționale și comerț.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE