Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Republica Moldova, ore întregi de beznă. Iulian Chifu: „Este război și acesta este un efect al războiului”

Republica Moldova a fost afectată de întreruperi masive în alimentarea cu electricitate. Autoritățile au acuzat Rusia, care a bombardat infrastructura energetică a Ucrainei. Nu este primul incident de acest fel; un altul similar a avut loc acum câteva zile.

Iulian Chifu, consilier de stat pentru Politică Externă, Securitate și Afaceri Strategice al Prim Ministrului României a vorbit la Euronews România despre criza energetică din Republica Moldova, dar și despre strategia Rusiei în Ucraina.

Iulian Chifu: „Republica Moldova și Ucraina sunt conectate la rețeaua europeană și acest lucru a fost făcut cumva abrupt, în luna martie, când trebuiau făcute testele pentru consumul de primăvară. În vară trebuia făcut alt test, iar în baza acestora trebuiau reechilibrate sistemele. Din cauza războiului, conectarea făcută atunci a rămas în această situație, urmând ca toate reechilibrările din sistem să se facă în timp. Deci sistemul în sine, atunci când a fost conectat, nu asigura pe deplin echilibrele necesare.

În general sunt vizate de atacuri transformatoarele pentru a rupe furnizorul de zona de consum, în Ucraina. De data aceasta s-a întâmplat lângă frontiera Ucrainei, ceea ce înseamnă că întreaga rețea a fost bulversată. Rețeaua Ucrainei nu poate fi echilibrată peste noapte.

Practic, cât timp există atacuri, cât timp este vizată infrastructura aceasta critică, rețelele de energie, transformatoarele, este foarte greu să spui că se va termina vreodată. Este război, iar acesta se petrece pe teritoriul unui stat aflat la granițele noastre.

În Republica Moldova, sistemul din interior nu este complet. Există o linie care acum se construiește între Vulcănești și Chișinău, care să închidă acolo niște cercuri. Este război și acesta este un efect al războiului”.

Dependența energetică a Republicii Moldova

Iulian Chifu a vorbit totodată despre dependența Republicii Moldova în ceea ce privește energia electrică. Potrivit acestuia două treimi din necesarul de electricitate al țării veneau de la centrala de la Cuciurgan, aflată în Transnistria și o treime din Ucraina.

„Sunt două lucruri care se întâmplă. În primul rând, traseele care vin din Ucraina către Republica Moldova traversează, două dintre ele, această regiune separatistă. Există evident conexiune și din zona de sud, dar este insuficientă pentru reechilibrare. Pe de altă parte, cel de-al doilea element este faptul că centrala de la Cuciurgan este alimentată cu gaz, cât timp va mai fi gaz pentru că sunt tăieri mari, în ciuda contractului pe care Republica Moldova îl are cu Gazpromul. Centrala aceasta, care aparține unei companii rusești, este cea care livrează energie electrică în Republica Moldova.

Prin urmare dependența vine din această sursă. Două treimi veneau de aici, iar o treime venea din Ucraina. În momentul de față Ucraina nu are posibilitatea să livreze. Ce s-a întâmplat aici nu este pentru că Ucraina nu a livrat, ci pentru că s-au creat aceste debalansări și rupturi în sistemul de echilibrare. Din partea României există o singură linie de 400 de kilovolți valabilă. Sunt două care sunt în construcție, încercăm să le construim cât mai repede. Conexiunile, interconectările, formulele de închidere a unor circuite alternative, toate acestea nu se construiesc peste noapte”, a spus Iulian Chifu.

Strategia Rusiei în Ucraina

Consilierul de stat a mai precizat că există două motive pentru care Rusia țintește rețeaua energetică a Ucrainei.

„Rețeaua energetică este atacată din două motive, se urmăresc două lucruri. În primul rând, să o facă inoperantă și de a crea presiune din partea populației din Ucraina asupra guvernului, de a crea turbulențe. În al doilea rând, pentru a determina un nou val de refugiați, migranți, pentru a obține o presiune pe Europa și în felul acesta să apără turbulențe, disensiuni, falii între diferite state și să nu mai sprijine Ucraina cu armament, bani și alte ajutoare”, a mai spus Iulian Chifu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE