Compania franceză Renault, proprietarul Dacia, a anunțat marți că a ajuns la un acord cu grupul chinez Geely pentru a crea o compania mixtă ce va furniza motoare pe combustie internă, precum și propulsoare hibride cu emisii scăzute.
Acordul Cadru prevede că Geely și Renault Group vor deține fiecare câte 50% din noua companie. Prin parafarea acestui acord, constructorii își propun să dezvolte noi generații de motoare hibride, inclusiv soluții electrificate.
Noua companie va opera în 17 uzine producătoare de motoare pe 3 continente, cu un număr de aproximativ 19.000 de angajați în total. Va avea o capacitate de producție anuală combinată de peste 5 milioane de motoare cu ardere internă, hibride, plug-in hibride și cutii de viteze și va deveni furnizor pentru 130 de țări, se arată într-un comunicat al Dacia.
„În România, se intenționează ca entitatea specializată pe grupuri motopropulsoare să rămână în continuare Renault Mécanique Roumanie (RMR).
Această entitate este funcțională, are istoric, reputație, active, competențe, și un număr semnificativ de angajați, reprezentând astfel cea mai bună soluție în vederea atingerii obiectivului de a deveni lider în domeniul motoarelor cu combustie internă ICE și hibride”, au precizat reprezentanții producătorului de la Mioveni.
Noua compania își propune să furnizeze soluții către companii precum Renault, Dacia, Geely Auto, Volvo Cars, Lynk & Co, Proton, dar și Nissan și Mitsubishi Motors Company. În viitor, parteneriatul ar putea oferi tehnologii de propulsie și altor mărci.
„În contextul în care Renault Group își accelerează transformarea în cadrul planului strategic Renaulution, ne bucurăm de încheierea unui acord de parteneriat ambițios cu Geely pentru a continua să dezvoltăm tehnologiile pentru motoare termice și hibride care vor rămâne elemente esențiale ale lanțului de aprovizionare din industria auto în deceniile viitoare. Vom fi astfel în măsură să oferim grupuri motopropulsoare și soluții electrificate de vârf pentru numeroase mărci auto din întreaga lume, deschizând astfel potențialul de piață al acestei tehnologii cu emisii scăzute de carbon”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.
Reprezentanții celor două companii mai spun că acordul cadru ar urma să conducă la finalizarea proiectului în 2023.
„Acordul încheiat azi cu Renault Group va duce la crearea unui lider mondial în domeniul tehnologiilor hibride, cu scopul de a furniza soluții avansate și de înaltă eficiență energetică constructorilor auto din întreaga lume. Suntem nerăbdători să lucrăm cu Luca de Meo și echipa sa Renault pentru a transpune acest parteneriat în realitate”, a afirmat Eric Li, președinte al grupului Geely Holding.
Chinezii de la Geely dețin și Volvo
Zhejiang Geely Holding Group (Geely Holding) este un grup auto care deține mai multe mărci internaționale. Fondată în 1986 de Eric Li, președintele companiei, în orașul Taizhou din provincia chineză Zhejiang, Geely Holding a început activitatea în domeniul auto în 1997, sediul său actual fiind în orașul Hangzhou.
Geely Holding dispune de un portofoliul de mărci printre care Geely Auto, Lynk & Co, ZEEKR, Geometry, Volvo Cars, Polestar, Lotus, London Electric Vehicle Company, Farizon Auto și Cao Cao Mobility.
În anul 2021, Geely Holding a vândut peste 2,2 milioane de vehicule în întreaga lume, din care 698.693 de către Volvo Cars și 1.328.029 de către entitatea cotată de Geely Auto Group la bursa din Hong Kong.
Geely Holding are peste 120.000 de angajați în întreaga lume și figurează, de 10 ani, în clasamentul Fortune Global 500.