Regele Charles al III-lea i-a adus un omagiu mamei sale, Elisabeta a II-a, la un an după decesul fostei suverane, prin care a salutat "viaţa ei lungă" şi "serviciile ei devotate", mulţumind totodată publicului pentru sprijinul acordat după ce a urcat pe tronul Regatului Unit.
Pe 8 septembrie 2022, regina Elisabeta a II-a se stingea din viaţă la vârsta de 96 de ani în Castelul Balmoral din Scoţia, după o domnie de 70 de ani. Decesul ei a generat un val de omagii emoţionante în Regatul Unit, de-a lungul întregii perioade de doliu naţional. În schimb, prima comemorare a morţii sale nu va fi marcată prin niciun mare eveniment public, Agerpres.
Regele Charles al III-lea a transmis un scurt mesaj de la Castelul Balmoral, unde şi-a petrecut o parte din vara acestui an.
"Cu ocazia primei comemorări a morţii Majestăţii Sale şi la un an de la ascensiunea mea pe tron, ne amintim cu multă afecţiune de viaţa ei lungă, de serviciile ei devotate şi de tot ceea ce a reprezentat ea pentru mulţi dintre noi", a scris suveranul britanic.
"Sunt, de asemenea, profund recunoscător pentru dragostea şi sprijinul care au fost exprimate faţă de soţia mea şi de mine însumi pe parcursul acestui an, în timp ce noi facem tot ce este posibil pentru a fi în slujba voastră, a tuturor", a adăugat regele Charles al III-lea.
Prințul Harry, discurs la un an de la moartea buncii sale, Elisabeta a II-a
Fiul cel mic al suveranului, prinţul Harry, care întreţine relaţii glaciale cu familia regală britanică, a vorbit şi el joi seară despre Elisabeta a II-a, bunica lui, într-un discurs susţinut la o gală de caritate.
"Ne priveşte pe toţi în această seară, bucuroasă că suntem împreună şi că promovăm în continuare o comunitate atât de incredibilă", a spus prinţul Harry în cadrul acestui eveniment dedicat copiilor bolnavi şi familiilor lor, care s-a desfăşurat la Londra.
Precedentul sejur la Londra al prinţului Harry, care locuieşte în California alături de soţia lui, Meghan, data din luna iunie.
Într-un comunicat, prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, a declarat că "după un an de retrospectivă, amploarea serviciului Majestăţii Sale defuncte pare să fie şi mai mare". "Gratitudinea noastră faţă de o viaţă marcată de datorie şi de devotament creşte şi mai mult", a adăugat premierul britanic.
"În timp ce continuăm să ţinem doliu (după regina Elisabeta a II-a), trebuie să fim mândri că moştenirea ei remarcabilă continuă să crească în prezent sub domnia Majestăţii Sale regele", a mai spus liderul Guvernului conservator de la Londra.