Rusia a revendicat duminică capturarea unui nou sat pe frontul din estul Ucrainei, Novobahmutivka, în sectorul unde forţele ruse au avansat rapid în ultima perioadă, informează Reuters şi AFP.
''Graţie operaţiunilor active, unităţile grupului central de forţe au eliberat satul Novobahmutivka'', situat la nord-vest de oraşul Avdiivka, cucerit de forţele ruse în februarie, a indicat Ministerul Apărării rus în raportul său zilnic.
Canalul Telegram DeepState, apropiat armatei ucrainene şi urmărit de peste 700.000 de persoane, a învinovăţit Brigada 115 motorizată pentru ''căderea apărării în întreaga regiune, cauzând pierderi considerabile''.
Forțele ucrainene, supuse presiunii rușilor
Forţele ucrainene, ce duc tot mai mult lipsă de efective şi muniţie, sunt supuse unei ofensive intense din partea armatei ruse după căderea oraşului Avdiivka.
La jumătatea lunii aprilie, comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia de pe frontul de est s-a ''deteriorat considerabil''.
În acest context, şeful informaţiilor militare ucrainene Kirilo Budanov a prognozat că situaţia se va agrava în a doua jumătate a lunii mai, care va fi o ''perioadă dificilă'' pentru Ucraina.