Decizia controversată, prin care medicilor care nu au rezidențiatul făcut li se interzic o serie de intervenții, a fost abrogată. Modificările ar fi afectat nu doar medicii, ci și pacienții, care erau nevoiți să plătească mai multe ședințe pentru a-și rezolva o singura problemă stomatologică.
Vineri, medicii stomatologi au ieșit în stradă pentru a cere anularea a două decizii care reglementează competenţele medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în Stomatologie generală, precum şi competenţele medicului stomatolog specialist în Chirurgie dento-alveolară.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că sprijină demersurile "justificate" ale medicilor stomatologi care au protestat vineri.
15.000 de medici, în pericol să-și închidă cabinetele
Potrivit deciziei luate de Colegiul Medicilor Stomatologi, detartrajul, dar și alte intervenții uzuale, nu mai puteau fi făcute de orice stomatolog, ci doar de cei care au făcut rezidențiatul. Astfel, 15 mii de medici, în special din mediul rural, ar fi fost nevoiți să-și închidă cabinetele, potrivit Patronatului Medicilor Stomatologi din România.