Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proteste în Tel Aviv. Israelienii, dispersați cu tunuri cu apă. Joe Biden spune că focul poate înceta "mâine, dacă Hamas eliberează ostaticii"

Mii de israelieni au protestat violent la Tel Aviv și i-au cerut din nou premierului Benjamin Netanyahu să facă eforturi pentru eliberarea ostaticilor reținuți de Hamas în Fâșia Gaza. Forțele de ordine au folosit tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe manifestanții dintr-o intersecție importantă a capitalei

Protestatarii cer săptămânal demisia premierului Netanyahu și un acord imediat pentru eliberarea ostaticilor ținuți captivi de Hamas după atacurile din 7 octombrie 2023.

Proteste în Tel Aviv. Israelienii cer eliberarea ostaticilor

Negocierile pentru un armistițiu bat însă pasul pe loc. Recent, Hamas a acceptat un acord mediat de Egipt și Qatar, dar Israelul l-a respins, spunând că nu îndeplinește cerințele principale. Câteva ore mai târziu, Tel Avivul a trimis tancuri pentru a ocupa Rafah, punctul de trecere a frontierei cu Egipt.

În prezent, mai sunt 128 de ostatici israelieni ținuți de Hamas în Gaza, dintre care nu se știe câți sunt în viață, conform Israel Times.

În acest context, președintele american Joe Biden spune că ar putea exista o încetare a focului în Gaza "mâine, dacă Hamas eliberează acei ostatici".

"Israelul a spus că depinde de Hamas dacă ar vrea să o facă, s-ar putea termina mâine. Iar încetarea focului ar începe mâine. Ar exista o încetare a focului mâine dacă Hamas ar elibera ostaticii", a spus Biden, aflat la o strângere de fonduri în zona Seattle.

Președintele SUA a avertizat Israelul că va înceta furnizarea de obuze de artilerie și alte arme dacă armata sa atacă orașul Rafah, din sudul Gazei, pe fondul îngrijorărilor cu privire la victimele civile cauzate de utilizarea armelor americane.

"Dacă intră în Rafah, nu le voi furniza armele pe care ei le folosesc... pentru se descurca în orașe", a spus Biden, într-un interviu pentru CNN.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE