Israelul a respins un acord de încetare a focului cu Hamas, un oficial criticându-l ca fiind ”diluat”. Hamas a acceptat o propunere de încetare a focului negociată de Egipt și Qatar pentru a pune capăt conflictului de șapte luni cu Israelul. În ciuda acestui fapt, Israelul a anunțat că își va continua operațiunile în Gaza.
Pe scurt:
- Hamas a afirmat luni că a acceptat o propunere egipteano-qatariotă de încetare a focului pentru a pune capăt celor șapte luni de război cu Israelul.
- Anterior, Israelul a ordonat ca aproximativ 100.000 de palestinieni să înceapă evacuarea din orașul Rafah din sudul țării, semnalând că o invazie terestră îndelung promisă ar putea fi iminentă.
- Liderii israelieni au aprobat o operațiune militară în orașul Rafah din Fâșia Gaza, după anunțul făcut de Hamas.
- Forțele israeliene au confirmat că sunt lovite ținte în estul Rafah, în sudul Gaza.
Lovituri israeliene intense asupra Fâşiei Gaza
Armata israeliană şi-a intensificat atacurile aeriene miercuri în Fâşia Gaza, unde a preluat deja controlul asupra trecerii de frontieră strategice cu Egiptul, ţara gazdă a discuţiilor "ultimei şanse" în vederea unui acord de armistiţiu asociat cu eliberarea ostaticilor, transmite AFP.
Miercuri devreme, martorii au raportat lovituri în diferite zone ale teritoriului palestinian, în special în oraşul Gaza (nord), unde spitalul al-Ahli a anunţat moartea a şapte membri ai aceleiaşi familii, al-Louh, într-un bombardament aerian.
Armata israeliană a desfăşurat marţi tancuri la Rafah, a preluat controlul punctului de trecere a frontierei cu Egiptul şi a închis cele două puncte principale de acces pentru ajutorul umanitar (Rafah şi Kerem Shalom), măsură considerată "inacceptabilă" de Statele Unite.
Aceste evoluţii au loc în timp ce mediatorii egipteni, qatarezi şi americani poartă discuţii la Cairo în vederea unei încetări a focului după şapte luni de război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
"Toate părţile sunt de acord să se întoarcă la masa negocierilor" pentru un armistiţiu, a declarat marţi publicaţia egipteană Al-Qahera News. Israel şi Hamas "ar trebui să poată umple golurile rămase" pentru a încheia un acord de încetare a focului aflat în prezent în discuţie, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, spunând că speră la un acord "foarte curând".
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a instruit delegaţia israeliană de la Cairo să "continue să fie fermă cu privire la condiţiile necesare pentru eliberarea" ostaticilor şi "esenţiale" pentru securitatea Israelului.
Potrivit numărului doi al filialei politice a Hamas din Fâşia Gaza, Khalil al-Hayya, propunerea acceptată de mişcarea sa include trei faze, fiecare cu durata de 42 de zile, şi presupune o retragere a Israelului din teritoriu, întoarcerea persoanelor strămutate şi un schimb de ostatici între cei deţinuţi în Gaza şi prizonieri palestinieni cu scopul unei "încetări permanente a focului".
Israelul s-a opus până acum unei încetări permanente a focului până când Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza din 2007, nu va fi "învins".
Armata israeliană desfăşoară o operaţiune de "contraterorism" în "zone specifice" din estul oraşului Rafah, după un apel de evacuare a zeci de mii de familii din acelaşi sector al oraşului care găzduieşte 1,4 milioane de palestinieni, potrivit ONU. Această evacuare a fost anunţată în aşteptarea unei ofensive terestre promise de premierul Benjamin Netanyahu pentru eliminarea ultimelor batalioane ale Hamas, dar şi pentru "a exercita presiuni militare" asupra mişcării islamiste în vederea obţinerii unui posibil acord care să răspundă "cererilor israeliene".
Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a avertizat, de asemenea, marţi, că armata este gata să îşi "intensifice" operaţiunile "în întreaga Fâşie" Gaza dacă nu se vor realiza progrese în ceea ce priveşte eliberarea ostaticilor.
''Invadarea'' oraşului Rafah ar fi ''intolerabilă'', insistă secretarul general al ONU
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplimentar" pentru un armistiţiu, notează AFP.
"Am lansat astăzi un apel foarte ferm guvernul israelian şi liderilor Hamas să depună un efort suplimentar pentru a concretiza un acord vital", a declarat el, repetând cuvintele purtătorului de său cuvânt din cursul zilei după ce Hamas a afirmat că a acceptat o propunere de armistiţiu.
"Este o oportunitate care nu poate fi ratată. Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă din cauza consecinţelor sale umanitare devastatoare şi a impactului său destabilizator în regiune", a insistat secretarul general în faţa presei, primindu-l pe preşedintele italian Sergio Mattarella.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat luni seară că a acceptat o propunere de armistiţiu prezentată de mediatori, după începerea unei operaţiuni israeliene de evacuare a zeci de mii de persoane din Rafah, la marginea de sud a Fâşiei Gaza asediată.
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că propunerea este "departe de cerinţele israeliene", adăugând în acelaşi timp că ţara va trimite o delegaţie "la mediatori pentru a epuiza posibilităţile de a se ajunge la un acord" asupra unui armistiţiu.
După anunţul Hamas, armata israeliană a efectuat bombardamente intense în estul oraşului suprapopulat Rafah, de unde locuitorii au fost îndemnaţi să plece, potrivit AFP.
"Ordinele de evacuare de astăzi pentru estul oraşului Rafah vor creşte pur şi simplu suferinţa civililor. (...) O evacuare masivă de această amploare este imposibil de făcut în siguranţă", a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres, Stéphane Dujarric.
UNICEF, la rândul său, s-a declarat alarmat de soarta a aproximativ 600.000 de copii înghesuiţi la Rafah, ameninţaţi cu o "nouă catastrofă iminentă".
Războiul a izbucnit pe 7 octombrie, când comandouri ale Hamas au lansat un atac fără precedent în sudul Israelului, care s-a soldat cu moartea a peste 1.170 de persoane, în principal civili, potrivit unui bilanţ al AFP întocmit pe baza datelor oficiale israeliene.
Ofensiva israeliană lansată în Fâşia Gaza drept represalii a făcut până în prezent 34.735 de morţi, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Încetarea focului în Gaza este incertă, Israelul promite să continue operațiunea Rafah
Armata israeliană a declarat luni că efectuează în prezent lovituri țintite împotriva unor obiective aparținând grupării islamiste Hamas în partea de est a orașului Rafah din sudul Fâșiei Gaza, relatează Ari Rabinovitch.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că cabinetul său de război a aprobat continuarea unei operațiuni în Rafah pentru a crește presiunea asupra Hamas pentru a elibera ostaticii israelieni și pentru a atinge alte obiective de război ale țării.
„Cabinetul de război a decis în unanimitate ca Israelul să continue operațiunea din Rafah pentru a exercita presiune militară asupra Hamas pentru a avansa eliberarea ostaticilor noștri și pentru a avansa în realizarea celorlalte obiective ale războiului”, a declarat biroul lui Netanyahu într-un comunicat.
„În paralel, chiar dacă propunerea Hamas este departe de cerințele necesare ale Israelului, Israelul va trimite o delegație de lucru la mediatori pentru a epuiza posibilitatea de a ajunge la un acord în condiții acceptabile pentru Israel”, a precizat acesta.
Al Jazeera: Propunerea ar include trei faze
Al Jazeera relatează că propunerea asupra căreia Hamas a căzut de acord ar include trei faze, fiecare dintre ele având o durată de 42 de zile.
În prima fază ar începe un armistițiu, împreună cu o retragere parțială a forțelor israeliene de pe coridorul care unește nordul și sudul Gaza.
În cea de-a doua fază, ar urma să aibă loc o încetare permanentă a operațiunilor militare și ostile, împreună cu o retragere israeliană din Gaza.
Cea de-a treia fază presupune încetarea blocadei din Gaza.
SUA așteaptă să vadă dacă propunerea reflectă ce au agreat Israel și mediatorii
Un oficial american a declarat, potrivi AP, că SUA încă așteaptă să afle mai multe detalii despre poziția Hamas și dacă acordul reflectă angajamentul agreat deja de către Israel și negociatorii internaționali.
Oficialul a vorbit și el sub rezerva anonimatului, deoarece nu au primit autorizație să vorbească public despre situație.
Luni, președintele american, Joe Biden, a vorbit cu premierul israelian, Benjamin Netanyhu și a reiterat îngrijorările SUA legate de o invazie în Rafah.
Biden a spus că o încetrae a focului cu Hamas este cea mai bună modalitate de a proteva viețile ostaticilor israelieni deținuți în Gaza, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, sub rezerva anonimatului.
Israel va examina propunerea acceptată de Hamas
Un oficial familiarizat serviciile israeliene spune că oficialii din Israel examinează propunerea de încetare a focului aprobată de Hamas. Dar oficialul avertizează că planul aprobat de Hamas ”nu este cadrul propus de Israel”.
Oficialul nu a oferit alte detalii, el vorbind rezerva anonimatului deoarece Israel încă formulează un răspuns oficial, transmite Associated Press.
Oficialul a avertizat acordul aprobat de Hamas ”nu este cadrul pe care l-a propus Israel”.
Detaliile acordului nu se cunosc
Israelul nu a făcut niciun comentariu imediat cu privire la acord, iar detaliile propunerii nu au fost încă făcute publice. În ultimele zile, oficialii egipteni și ai Hamas au declarat că încetarea focului va avea loc într-o serie de etape în timpul cărora Hamas va elibera ostaticii pe care îi deține, în schimbul retragerii trupelor israeliene din Gaza.
Nu este clar dacă acordul va îndeplini cererea cheie a Hamas de a pune capăt războiului și de a asigura retragerea completă a Israelului.
Într-o declarație, Hamas a precizat că liderul său principal, Ismail Haniyeh, a transmis vestea în cadrul unei convorbiri telefonice cu prim-ministrul Qatarului și cu ministrul egiptean al informațiilor.
După publicarea declarației, palestinienii au izbucnit în urale în taberele de corturi întinse în jurul Rafah, sperând că acordul înseamnă că a fost evitat un atac israelian.
Israel insista asupra unei invazii terestre în Rafah
Israel a descris Rafah ca fiind ultimul bastion major al Hamas după aproximativ șapte luni de conflict. Tel Avivul insistă că o invazie terestră este necesară pentru a învinge Hamas, care a inițiat actualul conflict printr-un atac asupra Israelului la 7 octombrie.
Cei mai apropiați aliați ai Israelului, inclusiv SUA, au declarat în mod repetat că Israel nu ar trebui să atace Rafah. Operațiunea iminentă a stârnit o alarmă globală cu privire la soarta celor aproximativ 1,4 milioane de palestinieni care se adăpostesc acolo.
Agențiile de ajutorare au avertizat că o ofensivă va agrava catastrofa umanitară din Gaza și va aduce un val de noi morți în rândul civililor într-o campanie israeliană care, în aproape șapte luni, a ucis 34.000 de persoane și a devastat teritoriul.
Aproximativ 450.000 de palestinieni strămutați se adăpostesc deja în Muwasi. Agenția ONU pentru refugiații palestinieni, cunoscută sub numele de UNRWA, a declarat că le-a oferit ajutoare. Dar condițiile sunt mizerabile, cu puține băi sau instalații sanitare în zona în mare parte rurală, ceea ce obligă familiile să sape latrine private.