Mii de georgieni au ieșit în stradă în capitala țării - Tbilisi. Oamenii spun că rezultatele oficiale ale scrutinului parlamentar de acum două săptămâni nu reflectă voința poporului georgian.
Vor un nou rând de alegeri și cer ca acestea să se desfășoare sub supraveghere internaţională. Însă guvernul respinge această idee.
Georgienii au ieșit în stradă cu steaguri ale Georgiei și ale Uniunii Europene în mâini. La fel cum au făcut-o imediat după scrutinul din 26 octombrie. Oamenii acuză guvernul că a fraudat alegerile.
Atunci, partidul aflat la putere, Visul Georgian, a fost declarat învingător de către Comisia Electorală Centrală, cu aproape 54% din voturi. Iar Uniunea Europeană a anunțat că aderarea Georgiei la blocul comunitar rămâne blocată.
Partidele de opoziţie le-au cerut georgienilor să vină la un miting, unde au anunţat că vor fi proteste susținute până când alegerile vor fi repetate.
”Avem, să zicem, două direcții. Una dintre ele este protestul de stradă. Pornim de la Tbilisi, dar vom avea proteste în toată țara. A doua este cadrul legal. Strângem dovezi, am trimis deja observatorilor internaţionali date că alegerile au fost fraudate masiv şi de aceea avem tot dreptul de a cere noi alegeri. Astfel, CEC (Comisia Electorală Centrală) ar trebui să anuleze aceste alegeri. Şi al treilea nivel este că cerem prietenilor noştri, ţărilor noastre prietene, statelor democratice să nu recunoască (aceste) alegeri, care au fost furate de la poporul georgian.”, a declarat Giorgi Vashadze, liderul coaliției Mișcarea Națională Unită.
Chiar dacă și președinta Georgiei, Salome Zurabişvili, și observatorii internaționali au reclamat nereguli la urne, autoritățile nu susțin o anchetă externă. Iar o renumărare a voturilor a reconfirmat victoria partidului prorus aflat la putere din 2012. După ce a fost acuzată de imixtiuni, Rusia a respins acuzaţiile opoziţiei georgiene.