O viața dedicată simplității este unul dintre conceptele care au dominat pontificatul Papei Francisc. Din această rațiune și-a ales și numele fondatorului Ordinului Franciscan, care a fost preocupat de săraci și de cei umili și a cărui doctrină a fost cunoscută ca fiind cât se poate de apropiată de simplitate.
Despre punctele cheie ale pontificatului și despre ce a însemnat Papa ca lider spiritual a vorbit George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, într-un interviu acordat jurnalistei Andreea Gurban, trimisul special al Euronews România la Vatican.
George Bologan, ambasadorul României la Vatican: Papa Francisc a dorit o Biserică incluzivă, care să îi primească pe toți, nu o Biserică care să judece
George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun: „Papa Francisc a avut o activitate foarte intensă din punct de vedere misionar și din punct de vedere pastoral, social, politic, o plajă foarte largă de teme pe care le-a abordat, de la inegalitățile sociale, la ecologie, la problema păcii, la importanța dialogului pentru a construi punți în loc de ziduri.
Unul dintre primele documente pe care le-a publicat «Laudato si'», o enciclică, o scrisoare circulară pe care Papa o transmite preoților, episcopilor și credincioșilor. În această enciclică sublinia cât este de preocupantă criza ecologică și efectele crizei ecologice asupra justiției sociale și asupra economiei, deoarece efectele negative asupra ecologiei înrâuresc viața și calitatea vieții fiecăruia dintre noi.
De asemenea, un alt moment în timpul pontificatului care mi s-a părut important a fost reforma curiei romane și dorința sa de avea o Biserică pentru săraci, o Biserică deschisă, o Biserică incluzivă, care să îi primească pe toți cei care sunt în căutarea unui sens al existenței, nu o Biserică care să judece sau care să aibă un rol pur administrativ.”
George Bologan: Papa Francisc a insistat foarte mult asupra dialogului
George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun: „Din punct de vedere geopolitic a avut un rol important pentru că a insistat foarte mult asupra dialogului, a făcut apeluri nenumărate la pace, la înțelegere. De fapt, Vaticanul întotdeauna a avut o atenție mai sensibilă față de dinamica lucrurilor și dinamica politicii.
Îmi aduc aminte, de exemplu, când apare fascismul în Italia, Papa scrie o enciclică, (...) prin care subliniază riscul, pericolul pe care-l reprezenta fascismul. Subliniez viziunea pe care Suveranii pontifi o au în ceea ce privește dinamica lumii”.
„Papa Francisc s-a remarcat prin gesturi, gesturi simple, dar profunde, ca, spre exemplu, spălarea picioarelor deținuților”
George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun: „A fost legat de problema socială. În foarte multe mesaje vedem atenția pe care a manifestat-o chiar din primele zile ale pontificatului față de periferii, periferiile sociale, periferiile lumii, el însuși spunând că vine dintr-o țară de la marginea lumii.
Incluziunea socială este foarte importantă pentru că înseamnă pace socială. O altă temă pe care totdeauna a avut-o în atenție a fost grija pentru migranți deoarece, sublinia Suveranul pontif, aceștia nu hotărăsc de bunăvoie să își lase casele, să-și lase familiile și să ia calea pribegiei.”
Suma pe care Papa Francisc a donat-o deținuților
George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun: „A fost o persoană empatică. S-a remarcat prin gesturi, gesturi simple, dar profunde, ca, spre exemplu, spălarea picioarelor deținuților.
Ultima dată spunea, pentru că existau și anumite voci care spuneau, că dă prea multă atenție deținuților. Am văzut că a lăsat 200.000 de euro, singura sumă pe care o avea a lăsat-o pentru a fi donată deținuților, penitenciarelor. De ce?
La un moment dat a afirmat că și cei care sunt în închisoare petrec același timp pe care ni-l dă Dumnezeu tuturor și este un timp inclusiv de convertire, un timp în care omul părându-i rău pentru ceea ce a făcut, poate să îl întâlnească pe Dumnezeu, poate să întâlnească milostivirea divină.”
Ce relație a avut Papa Francisc cu Patriarhul Daniel
George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun: „A punctat foarte mult asupra importanței creației, importanței mediului înconjurător. Totodată, a avut o atenție specială față de dialogul cu celelalte culte, ecumenismul. Am văzut un gest pe care l-a făcut discret în relația cu Patriarhul Kirill, în întâlnirea pe care avut-o în Cuba cu acesta.
De asemenea, relația specială pe care a avut-o cu Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu.
Când mi-am prezentat scrisorile de acreditare pe biroul Sanctității Sale, exista o fotografie a episcopului Romei, a Papei Francisc, împreună cu Patriarhul Bartolomeu. Inclusiv relația cu Biserica Ortodoxă Română, relația personală cu Patriarhul Daniel care a fost cunoscută. Deseori îl pomenea pe Patriarhul României”
George Bologan: Papa Francisc a punctat foarte mult asupra importanței culturii întâlnirii
George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun: „Ceea ce a crezut a încercat să față să devină o acțiune. A punctat de asemenea foarte mult asupra importanței culturii întâlnirii. Această cultură care ne apropie care nu este o pură formalitate ce trezește compasiune, înțelegerea celuilalt.
Construirea de punți în locul zidurilor, pentru că numai printr-o cultură a întâlnirii putem să ajungem să înțelegem sensul civilizației iubirii, civilizației dragostei, a unei civilizației a respectului. Aceasta este cheia armoniei sociale, respectul pentru diversitate, pentru opiniile celuilalt.
Învățătura Papei Francisc a fost un fel de busolă morală mondială și în același timp un catalizator al conștiințelor”
Ambasadorul României la Vatican: Papa Francisc era o persoană cu un simț al umorului foarte dezvoltat
George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun: „Papa Francisc era o persoană normală, cu un simț al umorului foarte dezvoltat, inclusiv când am prezentat scrisorile de creditare a făcut câteva glume și în prezența soției mele. La fel când ne-am salutat la despărțire, a mai spus glume.
O persoană jovială, o persoană empatică. Prin modul lui de a comunica și printr-o privire pătrunzătoare care nu poate fi descrisă, te făcea să te simți ca parte a familiei și lucrul acesta nu te putea lăsa indiferent pentru că și în cazul meu și în cazul altora a lăsat o amprentă care nu va putea niciodată fi ștearsă. Și un model de a fi om, pentru că în general liderii politici, când ajung în Olimp, uită de această dimensiune umană.
Papa Francisc a avut-o mereu. A fost un exemplu de smerenie, de echilibru și de deschidere. Fiecare dintre noi cade. Nu este o problemă. Problema devine atunci când nu avem curajul să ne ridicăm”.