Alegerile parlamentare din Georgia au dus la un rezultat considerat surprinzător de multă lume, având în vedere că a câștigat partidul considerat apropiat Rusiei. Între timp, deși 54% dintre voturi au mers către partidul „Visul European”, Comisia Electorală a anunțat o renumărare a voturilor în 14% dintre secții, după ce opoziția pro-europeană a acuzat partidul de guvernământ Visul Georgian de fraudă şi că "a furat" alegerile legislative.
Preşedinta Georgiei cere o investigaţie internaţională a alegerilor
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, aliată a opoziţiei pro-occidentale care nu recunoaşte rezultatul alegerilor legislative câştigate de partidul de guvernământ Visul Georgian, a cerut miercuri o investigaţie internaţională asupra acestui scrutin şi presiuni internaţionale pentru revizuirea rezultatelor despre care susţine că au fost viciate prin fraude, potrivit unei declaraţii acordate postului RFI şi preluată de Reuters.
Partidul Visul Georgian a obţinut aproape 54% din voturi, iar cele patru formaţiuni de opoziţie împreună aproape 38%. Acestea din urmă contestă rezultatul şi cer noi alegeri sub o "administraţie internaţională".
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat marţi renumărarea voturilor în câte cinci secţii de votare din fiecare din cele 73 de circumscripţii electorale, precizând că decizia nu are legătură cu plângerile opoziţiei, ci este efectuată în virtutea unei prevederi recent introduse în legislaţia electorală pentru a creşte credibilitatea alegerilor printr-o verificare suplimentară.
Întrebată la RFI despre renumărarea anunţată de CEC, preşedinta Zurabişvili a spus că nu are "nicio aşteptare de la această comisie, care este complet în mâinile partidului de la putere".
"Dar o soluţie, cu ajutorul şi sprijinul partenerilor europeni şi americani (...) ar fi ca această (renumărare) să fie sprijinită printr-o investigaţie internaţională", consideră preşedinta născută în Franţa, unde a lucrat pentru diplomaţia franceză, iar în prezent este o opozantă înverşunată a partidului de guvernământ georgian pe care-l acuză, la fel ca Bruxellesul şi Washingtonul, că se apropie de Rusia.
Alegeri în Georgia. Comisia Electorală a anunțat o renumărare a voturilor în 14% dintre secții
"Vor efectua o renumărare a voturilor în cinci secţii de votare din fiecare circumscripţie", se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Electorale.
În plus, Uniunea Europeană și SUA au cerut autorităţilor georgiene să facă investigaţii legate de eventuale nereguli. Canada și Suedia au criticat și ele desfășurarea alegerilor, iar suedezii au și anunțat că încheie cooperarea directă cu guvernul de la Tbilisi. De altfel, ministrul suedez al cooperării pentru dezvoltare și comerț exterior, Benjamin Dousa, a spus că țara sa are „îngrijorări de lungă durată” cu privire la „evoluțiile politice alarmante” din Georgia.
Niște observatori electorali din Georgia au confirmat și au spus că au descoperit „dovezi de fraudă complexă” și au cerut anularea a cel puțin 15% din voturi.
Canadienii susțin că au existat, în Georgia, „acțiuni de intimidare” a alegătorilor și „cumpărare de voturi” chiar în ziua alegerilor, conform rapoartelor observatorilor internaționali. Astfel, canadienii vor lua și ei în calcul recalibrarea relațiilor cu Georgia.
În Georgia au fost și proteste uriașe pe străzile din capitala Tbilisi, iar președinta Salome Zurabişvili a spus că ea nu recunoaște rezultatul alegerilor parlamentare. Nici partidele pro-europene nu recunosc rezultatul scrutinului. Zurabişvili a precizat că au existat metode de fraudă "sofisticate", cu „metodologie rusească" și asemănătoare cu cele din Rusia.
Astfel, partidele de opoziție au declarat că nu vor intra în noul parlament și au cerut să fie noi alegeri organizate de „o administrație electorală internațională”.
Partidul Visul Georgian, care se află la putere din 2012, este acuzat că duce țara în direcția Rusiei, nu spre Uniunea Europeană. Reacția Kremlinului a venit prompt, iar purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a respins ca nefondate aceste acuzaţii.
În această vară, în Georgia a fost adoptată o lege privind „agenții străini", despre care s-a spus că este „pe model rusesc". Legea impune organizaţiilor care sunt finanțate în proporție mai mare de 20% cu fonduri din străinătate să se înregistreze ca "agenţi de influenţă străină" și trebuie să se supună unor cerinţe de divulgare a informaţiilor.
Au existat și atunci proteste în stradă, iar multe dintre ele au fost chiar violente. Au fost unele dintre cele mai mari proteste georgiene de după anul 1991, de la destrămarea URSS, când georgienii au obținut independența față de Moscova.
Este știut faptul că rușii sprijină cele două regiuni separatiste georgiene, Abhazia și Osetia de Sud.