Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Protest al polițiștilor la Ministerul Finanțelor. Nemulțumirile care i-au scos în stradă

Sindicaliştii din Poliţie şi penitenciare organizează un protest marți la sediul Ministerul Finanțelor. Printre revendicări se numără modul în care este aplicată legea cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, precum și actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat.

Reprezentanții Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC) susțin că printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii, "doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (...) laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15%".

Polițiștii pichetează sediul Ministerul Finanțelor începând cu ora 10:00. Reprezentanții SNPPC mai spun că dacă nu vor obține un răspuns din partea Guvernului cât mai urgent, vor extinde protestele la nivel național.

Protest al polițiștilor la Ministerul Finanțelor. ”Nu putem suporta la nesfârşit deciziile preferenţiale ale Guvernului”

Sindicaliștii mai acuză că în timp ce o majorare consistentă, de până la 50%, ar urma să fie acordată tuturor angajaţilor de la stat, care lucrează în domeniul fondurilor europene, polițiștii ar beneficia doar de jumătate din diferenţa amânată doi ani, care trebuia acordată, integral, la 1 ianuarie 2022, ”în fond, sume infime, de 150-200 lei, anulate de inflaţia majoră a ultimilor ani”.

”Nu putem suporta la nesfârşit deciziile preferenţiale ale Guvernului şi ale Coaliţiei care l-a generat, pentru că, în tot acest an, pe parcursul discuţiilor şi al negocierilor, desfăşurate la cel mai înalt nivel, deciziile care ne privesc au fost pasate de la unii la alţii, fără scrupule! Pentru domnii guvernanţi, ,,complexitatea muncii” noastre nu există! Sutele de cazuri de poliţişti ultragiaţi sau zecile de cazuri de colegi căzuţi la datorie sunt doar nişte cifre furnizate de complexitatea muncii de la Statistică, şi atât!”, afirmă sindicaliştii.

La protestul organizat marţi de sindicaliştii din Poliţie se vor alătura şi reprezentaţi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE