Activiștii de mediu au protestat în centrul Parisului în timp ce zeci de lideri ai lumii participau la un summit climatic. Conferința, prezidată de președintele Emmanuel Macron, are ca scop stabilirea unor măsuri concrete pentru a ajuta țările sărace să facă față fenomenelor extreme provocate de schimbările climatice. Protestatarii cer să fie respectat principiul „cel care poluează, plătește”.
La manifestație au participat activiști de mediu din Europa și din țările în curs de dezvoltare. Adică acele state care au nevoie de cele mai mari sume pentru a face tranziția la o economie ecologică.
Mitzi Joele Tan, activist de mediu: ”Multinaționalele și industria combustibililor fosili din emisfera nordică au o datorie de plătit față de emisfera sudică, nu invers. Ei sunt cei care ne distrug planeta și resursele. Au o datorie de plătit și față de poporul francez. Deși suntem cu toții implicați în această criză, nu suntem afectați în mod egal.”
Discuțiile politice de la Paris ar trebui să permită reformarea a două instituții financiare internaționale – Banca Mondială și Fondul Monetar. Acestea au fost gândite pentru a finanța dezvoltarea și pentru a asigura stabilitatea macroeconomică și nu pentru a finanța lupta împotriva schimbărilor climatice.
Patience Nabukala, activist de mediu: ”Nu va exista justiție climatică dacă cei care poluează nu vor plăti. Nu ne putem permite să pierdem mai multe vieți, nu ne putem permite să pierdem mai multe proprietăți. Nu suntem încă pregătiți să facem față impactului devastator al schimbărilor climatice.”
Lideri mondiali și șefi de organizații internaționale discută la Paris măsuri concrete pentru a ajuta țările sărace să gestioneze schimbările climatice și sărăcia. La reuniune nu vor fi luate decizii, dar fi prezentată o listă de acțiuni însoțită de un instrument de urmărire a progreselor, a promis președintele Franței.