Sănătatea din România se confruntă din nou cu o criză, iar angajații amenință cu greva. Centrele de permanență, al căror rol principal este să împiedice aglomerarea spitalelor, au rămas fără bani de câteva luni. Medicii din aceste centre de permanență nu au mai primit bani din octombrie 2023.
Suspendarea activității ar duce la o aglomerare a spitalelor, iar pacienții din mediul rural ar avea de suferit. Distanța mare față de oraș, lipsa unui mijloc de transport ar putea duce la situații dramatice. Pentru că o ambulanță ar putea ajunge prea târziu.
În plus, există probleme și cu situația medicilor de familie, care au și ei probleme cu finanțarea și au amenințat că nu mai dau rețete compensate și vor consulta doar contra cost, din februarie 2024.
- Peste 4.000 de medici de familie au plecat din România în străinătate, conform unui comunicat transmis de Asociația Medicilor de Familie din București și de patronatul medicilor de familie București - Ilfov.
Problemele de sănătate din România
Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a dezvoltat subiectul, în direct la Euronews România.
Florian Bodog, fost ministru al Sănătății: "Activitatea acestor centre de permanență degrevează foarte mult activitatea din UPU și crește calitatea asistenței medicale acordată pacienților în urgență, pe de o parte, iar pe de altă parte, asigură accesibilitatea în zonele în care nu există medici de familie. Pentru că așa cum știm, în România sunt foarte multe zona în care nu există medic de familie sau există unul singur la 5-6 comune. Eu cred că acolo ar trebui să ne îndreptăm atenția.
În ceea ce privește finanțarea medicilor de familie, cred că alegerea doamnei Herdea în fruntea CNAS nu e întâmplătoare, domnia sa cunoaște cu subiect și predicat faptul că finanțarea cabinetelor medicilor de familie se face prin două mecanisme: o dată per capita și în al doilea rând pe serviciu.
Ca filosofie, nu cred că e greșit să finanțăm servicii, adică să crească ponderea finanțării pe servicii, pentru că atunci medicul de familie este stimulat să acorde mai multă atenție pacienților pe care îi are în listă. Pentru că dacă ești plătit pe o listă, indiferent că faci sau nu faci activitate pentru pacienții din listă, tu îți iei finanțarea.
Din câte știu eu, nu va scădea finanțarea pentru medicii de familie, ci doar se va modifica ponderea. Pondere înseamnă că poți câștiga mai mult raportând servicii decât raportând pur și simplu o listă de pacienți. Și cred că așa e corect să funcționeze."
Valoarea punctelor pentru medicina de familie:
- în 2020 - 7,8 lei per capita și 3.5 lei pe serviciu
- din 2022 până în iunie 2023 - 10 lei per capita și 4 lei pe serviciu
- din iulie 2023 - 12 lei per capita și 8 lei pe serviciu
- în februarie 2024 se preconizează - 7,7 lei per capita și 6,2 lei pe serviciu
Florian Bodog, fost ministru al Sănătății: "În ceea ce privește centrele de permanență, există unele dintre cele care încă nu sunt finanțate, nu au finanțare, în sensul de alocare de buget pentru medici și pentru funcționarea lor. Unele dintre acestea au fost făcute și pe fonduri europene. Nu cred că trebuie să facem politică în această direcție, ci cred că trebuie să ne asigurăm că pacienții au accesabilitate și adresabilitate crescută prin aceste centre de permanență.
Ce văd diferit (n.r.: față de guvernarea sa, din 2018) este că, în momentul de față, nu mai există atâtea crize în sistemul de sănătate față de 2017, care a fost un an extrem de greu, criză de medicamente, criză de vaccinuri, finanțare proastă a sistemului, a trebuit să aplicăm și noile salarii pentru medici, ceea ce a fost un efort bugetar extrem de ridicat. Dar acum lucrurile merg mult mai bine. Dacă ne vom uita în sistemul de sănătate, vom vedea că sunt foarte multe unități sanitare care au fost reabilitate, etc.
Rectificarea bugetară făcută astăzi nu cred că ar rezolva un foarte mare lucru, pentru că există deja linii de finanțare alocate pentru toate capitolele din sănătate, iar în momentul în care se termină banii, atunci este momentul în care rectificarea bugetară își găsește rolul și momentul în care Guvernul intervine și aprobă suplimentarea sau diminuarea fondurilor pentru anumite zone."
- Florian Bodog a fost ministru al Sănătății în guvernele Grindeanu și Tudose.