Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Prima reacție a Ucrainei, după mobilizarea anunțată de Putin: „Arată mai mult ca o încercare de a-şi justifica propriul lor eşec”

Mobilizarea parțială în Rusia a fost un pas previzibil, care arată că războiul nu merge conform planului Moscovei, a declarat consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak.

„Un apel absolut previzibil, care arată mai mult ca o încercare de a-şi justifica propriul lor eşec. (…) Este clar că războiul nu se desfăşoară conform scenariului Rusiei şi, prin urmare, Putin a fost nevoit să ia deciziile extrem de nepopulare de mobilizare şi de restricţionare a drepturilor populaţiei”, a scris consilierul prezidențial, în prima reacţie a preşedinţiei ucrainene la anunţul lui Putin, potrivit Agerpres.

Mihailo Podoliak a precizat că preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să transfere asupra Occidentului vina pentru declanşarea unui „război neprovocat” şi pentru înrăutăţirea situaţiei economice.

Prima mobilizare după al Doilea Război Mondial

Putin a ordonat vineri prima mobilizare din Rusia de după Al Doilea Război Mondial şi a atenţionat Occidentul că, în cazul în care va continua ceea ce el numeşte un „şantaj nuclear”, atunci Moscova va răspunde cu forţa vastului său arsenal.

Anunţul înseamnă o escaladare semnificativă a conflictului din Ucraina şi vine în contextul în care, în faţa contraofensivei ucrainene, forţele ruse au fost nevoite să se retragă şi să predea unele teritorii ocupate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE