Prima cerere de plată depusă de România pentru PNRR va fi amânată. Aceasta nu va mai avea loc la finalul lunii iulie, așa cum era stabilit. Evaluarea va fi prelungită din cauza unei noi funcții introduse de Uniunea Europeană.
Marcel Boloș a declarat în exclusivitate, pentru Euronews România, că țara noastră nu se află în pericol de a pierde banii, iar amânarea se face din cauza unei acțiuni de testare suplimentară, de care va avea parte și alte țări membre care au aplicat pentru aceleași fonduri.
”Nu avem probleme pe jaloane și țintă. Întreaga documentație a fost trimisă la comisie și verificată de comisie în termenul de 60 de zile. Pentru sistemul informatic s-a solicitat introducerea unei funcții suplimentare, care să furnizeze informații despre beneficiarii finali ai plăților din PNNR și această acțiune e în prezent în curs de derulare cu Serviciul de Telecomunicații speciale și se va finaliza pe data de 31 iulie, astfel încât pe 1 august, se va face această testare a funcției suplimentare, iar apoi începe procedura de plată.
Pentru ceea ce înseamnă jaloane și ținte, tot ce a ținut de responsabilitate a ținut de ministerele de linie și nu avem o astfel de problemă. Nu se pune problema să nu se încaseze acești bani, nu s-a pus niciodată, această problemă. Din păcate aceste informații apărute în spațiul public nu sunt conforme cu realitatea, acest sistem informatic al PNRR e completat cu funcția suplimentară, iar operaționalizare se va face până pe 31 iulie. Nu suntem în pericol de a pierde banii.
Procedura de plată presupune parcurgerea a trei etape: obținerea avizului interservicii la nivelul Comisiei Europene, a dou etapă are loc trimiterea la comitetele specifice conisliului UE ECOFIN, iar în a treia etapă e pus pe ordinea de zi și aprobată plata către statul membru. Această funcție specifică a fost solicitată tuturor statelor membre, nu suntem singurul caz căreia i se solicită astfel de informații suplimentare.
Această amânare s-a întâmplat și în cazul Spaniei, țările au trecut prin această funcție suplimentară”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru Euronews România.