Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pregătiri pentru cel mai mare pelerinaj din țară. Mii de credincioși așteptați la Iași pentru a se închina moaștelor Sfintei Paraschiva

Luna octombrie este una dintre cele mai aglomerate pentru Iași, unde are loc cel mai mare pelerinaj din țară, pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. În acest an, racla cu moaștele Sfintei va fi scoasă în curte pe 8 octombrie. Însă deja se stă la coadă la Catedrala Mitropolitană și cu greu mai poți găsi un loc de cazare.

Pe opt octombrie începe oficial pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva iar pelerinii au început să caute cazare din timp. În centrul social al bisericii Sfântul Lazăr din Iași sunt așteptați încă de la începutul lunii septembrie.

Viorica Damian, voluntar biserica Sfântul Lazăr, Iași: „Facem curățenie, ce este nevoie. Începând cu întâi septembrie noi tot timpul primim pelerini cam din toată țara: Constanța, București, Pitești, Ploiești, Curtea de Argeș.”

Dumitru Toma,preot paroh Biserica Sfântul Lazăr, Iași: „Nu mai avem zile libere până în 18, 19, 20 octombrie inclusiv. Este o perioadă diferită. Nu pot să spun ca este încărcată, dar sunt niște emoții speciale.” 

Și la bucătărie se lucrează. Pelerinii nu doar că primesc un pat curat, dar și mâncare caldă gătită de voluntari. Ana Vasilescu are 91 de ani și de două decenii ajută la primirea pelerinilor.

Ana Vasilescu, voluntar:  „Astăzi, noi pregătim pentru 70 de pelerini o mâncare. care o să le placă și este un pilaf cu ciuperci. Ținem foarte mult sa fie gustoasă, dar, în același, timp un aspect estetic deosebit.”

Anca Zota, director Centru de Informare Turistică Iași: „De obicei în luna octombrie nu găsești niciun loc de cazare. Din fericire, au mai apărut și variantele precum apartamentele de închiriat și pensiuni ceva mai micute.” 

Și la Catedrala Mitropolitană se fac pregătiri, în timp ce sute de oameni din toată țara se așază la rând pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Valentin, muncitor Mitropolia Moldovei și Bucovinei: „Ne pregătim pentru Sfânta Cuvioasa Parascheva. Cam dinainte pentru că vremea se strică și trebuie să fim si noi un pic mai pregătiți dinainte.”

În acest an pelerinii se vor închina și la moaștele Sfântului Pantelimon de pe muntele Athos.

Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: „Ca noutate absolută. Anul acesta vom avea un info pelerini. Două numere de telefon care vor fi făcute public la care oamenii sa poată suna. Din experiența anilor trecuți știm că ei vor sa afle tot felul de informații. De la slujbe, până la chestiuni legate de rând sau de unde găsesc un ceai cald sau mâncare sau cazare.” 

Anul trecut peste 350 de mii de oameni au stat la rând pentru a se închina la moaștele ocrotitoarei Moldovei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE