Istoria pomilor de Crăciun are multe rădăcini, de la utilizarea brazilor veșnici în Egiptul antic și la Roma până la tradițiile germane ale pomilor de Crăciun cu lumânări, care au ajuns în America în anii 1800.
Cu mult înainte de apariția creștinismului, plantele și copacii care rămâneau verzi tot anul aveau o semnificație specială pentru oameni în timpul iernii.
Astfel, la fel cum noi decorăm casele în timpul sezonului festiv cu pini, molizi și brazi, multe popoare de demult atârnau crengi veșnic verzi deasupra ușilor și ferestrelor, potrivit History. În multe țări se credea că ramurile veșnic verzi ar ține departe vrăjitoarele, fantomele, spiritele rele și bolile.
Solstițiu de iarnă
În emisfera nordică, cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte din an are loc pe 21 sau 22 decembrie și se numește solstițiul de iarnă. Mulți oameni din antichitate credeau că soarele era un zeu și că iarna vine în fiecare an pentru că zeul soarelui s-a îmbolnăvit și a slăbit.
Ei sărbătoreau solstițiul crescând că, în sfârșit, zeul soarelui va începe să se facă bine. Crengile veșnic verzi le aminteau de toate plantele verzi care vor crește din nou atunci când zeul soarelui va fi puternic și vara se va întoarce.
Vechii egipteni venerau un zeu numit Ra, care avea un cap de șoim și purta soarele ca un disc strălucitor în coroană. La solstițiu, când Ra începea să-și revină din boală, egiptenii își umpleau casele cu palmieri verzi și trestii de papirus, care simbolizau pentru ei triumful vieții asupra morții.
Primii romani marcau solstițiul cu o sărbătoare numită Saturnalia, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii știau că solstițiul însemna că, în curând, fermele și livezile vor fi verzi și roditoare. Pentru a marca această ocazie, ei își decorau casele și templele cu ramuri veșnic verzi.
În nordul Europei, druizii, preoții vechilor celți, își decorau și ei templele cu ramuri veșnic verzi, ca simbol al vieții veșnice. Vikingii din Scandinavia onorau vâscul veșnic verde pentru rolul său în moartea lui Balder, un zeu al luminii.
Istoria primul pom de Crăciun în România
Primul brad împodobit în România a fost în anul 1866, la curtea regelui Carol I. Obiceiul a fost împrumutat de bucureștenii înstăriți ai vremii.
Astfel, din 1866, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului, inclusiv în casele româneşti.
Pomul de Crăciun în Germania
Multe dintre tradițiile de Crăciun practicate astăzi în întreaga lume au început în Germania.
Unele tradiții luterane îl creditează pe Martin Luther cu plasarea primelor lumânări aprinse pe un pom de Crăciun.
O altă legendă spune că, la începutul secolului al XVI-lea, oamenii din Germania au combinat două obiceiuri care erau practicate în diferite țări de pe glob. Pomul Paradisului (un brad decorat cu mere) reprezenta Pomul Cunoașterii din Grădina Edenului. Luminița de Crăciun, un cadru mic, în formă de piramidă, de obicei decorat cu bile de sticlă, ghirlande și o lumânare în vârf, era un simbol al nașterii lui Hristos ca Lumină a Lumii. Schimbând merele din pom cu bile de staniol și fursecuri și combinând acest nou pom cu lumina plasată în vârf, germanii au creat pomul pe care mulți dintre noi îl cunoaștem astăzi.
”Tannenbaum-ul” modern (pomul de Crăciun) este în mod tradițional decorat în secret cu lumini, beteală și ornamente de către părinți și apoi aprins și dezvăluit în Ajunul Crăciunului cu prăjituri, nuci și cadouri sub ramurile sale.
Pomul de Crăciun în China
Mai mult de 80% din pomii de Crăciun artificiali din lume sunt fabricați în China, dar o proporție mult mai mică de chinezi sărbătoresc Crăciunul ca sărbătoare religioasă. Cei care o fac pun adesea brazi artificiali - "copaci de lumină" decorați cu lanțuri de hârtie și felinare.
Pomul de Crăciun din Spania
Un obicei popular de Crăciun în Catalonia este Caga Tió, un buștean decorat pe care copiii îl "hrănesc" cu resturi de mâncare în zilele dinaintea Crăciunului. De Crăciun, bușteanul este acoperit cu o pătură, iar copiii îl lovesc cu un băț. Apoi pătura este îndepărtată pentru a descoperi bunătăți precum caramele și alunele pe care Caga Tió le-a "defecat".
Pomul de Crăciun în Norvegia
Norvegienii fac adesea o excursie în pădure pentru a alege un pom de Crăciun, o excursie pe care probabil că bunicii lor nu au făcut-o. Pomul de Crăciun a fost introdus în Norvegia din Germania abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; în districtele țării a ajuns chiar mai târziu.
Multe familii își împodobesc bradul în "Micul Ajun de Crăciun" - 23 decembrie. Urmează un ritual norvegian cunoscut sub numele de "înconjurul pomului de Crăciun", în care toată lumea se ia de mână pentru a forma un inel în jurul pomului și apoi se plimbă în jurul acestuia cântând colinde.
Pomul de Crăciun în SUA
Majoritatea americanilor din secolul al XIX-lea considerau pomii de Crăciun o ciudățenie. Primele înregistrări despre pomi de Crăciun tăiați pentru a fi expuși la vedere datează din anii 1820 în comunitatea germană din Pennsylvania, deși este posibil ca pomii să fi fost o tradiție și mai veche. Încă din 1747, germanii moravi din Pennsylvania aveau un brad comunitar sub forma unei piramide din lemn decorat cu lumânări. Însă, până în anii 1840, pomii de Crăciun erau văzuți ca simboluri păgâne și nu erau acceptați de majoritatea americanilor.
La începutul secolului al XX-lea, americanii și-au împodobit bradul în principal cu ornamente făcute în casă, în timp ce mulți americani de origine germană au continuat să folosească mere, nuci și prăjituri de marțipan.
La decorarea pomilor se adăuga popcornul înșirat, după ce era vopsit în culori vii și împletit cu fructe de pădure și nuci. Electricitatea a adus luminițele de Crăciun, făcând posibil ca pomii de Crăciun să strălucească zile întregi. Odată cu aceasta, pomii de Crăciun au început să apară în piețele orașelor din întreaga țară, iar faptul de a avea un pom de Crăciun în casă a devenit o tradiție americană.
