Poiana Brașov a rămas fără ambulanță chiar în pragul noului sezon de iarnă. Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Brașov a suspendat activitatea stației din stațiunea turistică, pe motiv că nu se justifică prezența în permanență a unei autospeciale acolo. Acest lucru duce la întârzieri ale intervenților chiar și de două ore, spun ambulanțierii.
Clădirea în care Serviciul Județean de Ambulanță Brașov își desfășura activitatea în Poiana Brașov, mai este împărțită și de alte instituții precum Serviciul Salvamont, Jandarmeria, dar și Poliția Locală. Clădirea este pusă la dispoziție cu titlu gratuit de către Primăria Brașov, iar instituțiile care lucrează aici împart doar cheltuielile cu utilitățile.
Decizia de suspendare a activității ambulanței în Poiana Brașov a fost luată de managementul instituției județene. Ambulanțierii spun că vor ajunge mai greu de acum la intervenții.
Loredana Toflea, președinte Sindicatul ”Solidaritatea Sanitară” Brașov: ”Nu vor mai aștepta poate o jumătate de oră, probabil vor aștepta o oră și jumătate, două ore, ca să fie preluați de un echipaj. Colegii de la SMURD sunt pompieri cu pregătire militară și cu niște cursuri de prim ajutor. Spre diferență de ei noi avem echipaje medicalizate, formate din asistenți, care pe lângă prim-ajutor putem să folosim și medicație.”
Eliza este din București și a venit în vacanță în Poiana Brașov într-un grup de 11 persoane, printre care și patru copii. Se teme de faptul că nu ar avea cine să le ofere primul ajutor în cazul unei urgențe.
Eliza Rădulescu, turist: ”Noi am venit din București cu doi copii bolnavi, de doi și patru ani, aveam programată excursia asta și mă gândeam că dacă o să le fie rău chemăm salvarea. Spre surprinderea mea nu am știut că nu mai există salvare aici.”
Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Brașov: ”Este decizia lor, din păcate nu a existat o comunicare între cei de la Serviciul Județean și cei de la Salvamont, astfel încât să vedem care sunt problemele cu care se confruntă de nu mai doresc să aibă o substație în Poiana Brașov.”
David Levente, manager Serviciul Județean de Ambulanță Brașov: ”Se va formula un memoriu către comisia interministerială de suport tehnic care va decide dacă este pertinentă desființarea substației sau nu.”
Conform unui raport Salvamont Poiana Brașov, în 2022 s-au înregistrat aproape 3.000 de intervenții, majoritatea pacienților fiind predați către ambulanță.