Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Planul lui Horațiu Potra, demascat prin 112. Un martor a anunțat că mercenarii se apropie de București

Un apelant anonim a anunțat la 112 că Horațiu Potra se îndreaptă înarmat către București, pe 8 decembrie seara. Este una dintre dovezile procurorilor care au cerut arestarea mercenarului. Potrivit discuției dintre martor și dispecer, Potra era însoțit de mai mulți complici iar mașinile lor erau încărcate cu arme.

Procurorii au mai arătat că Potra purta discuții cu fiul și apropiații lui pe grupuri de Whatsapp despre planul de a produce violențe în Capitală. Informațiile apar în motivarea deciziei judecătorului care l-a plasat pe Horațiu Potra sub control judiciar.

Mercenarul a fost audiat peste opt ore la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru percheziţia informatică a telefoanelor și calculatoarelor găsite la el acasă. Anchetatorii caută în continuare dovezi ale unui posibil plan de destabilizare, precum și ale unei eventuale legături cu fostul candidat independent în alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu.

Procurorii au pus la dispoziția judecătorului mai multe dovezi. Printre ele, apelul unui martor la 112 prin care acesta încerca să prevină o faptă ilegală.

Convorbirea dintre apelantul anonim și operatorul 112

DISPECER 112 : 112 ce urgență aveți?

APELANT : Alo?

DISPECER 112 : Vă ascult.

APELANT: Am o situație mai aparte, am un verișor, a plecat din Mediaș, este într-un grup, cu niște foști din Legiunea Străină, cu peste 20 de bărbați, au plecat, au trecut de Ploiești, au intrat pe DN1 se îndreaptă spre București, au arme de vânătoare la ei, vin în șapte mașini, vă pot da numărul de înmatriculare la fiecare mașină în parte, se îndreaptă spre București, au înnebunit toți, nu sunt sănătoși la cap, am vorbit cu băiatul ăsta, nu vrea să înțeleagă, vor să vină în București și să facă prăpăd.

DISPECER 112: Pentru ce anume vor să vină la București?

APELANT: Vin înarmați la București, vor să facă prăpăd cu alegerile, le-a luat mințile ( n. l. neinteligibil ) nu știu ce se întâmplă domnule. Nu vreau să mai am belele asta e tot ce vă spun, nu pot să mai spun, mi-e frică, mi-e frică pentru familie.

sursa: Referatul procurorilor

Din referatul întocmit de procurori, Horațiu Potra ar fi organizat, pe grupuri de Whatsapp, deplasarea în Capitală a celor care plănuiau acțiuni violente.

Conversații din grupuri de Whatsapp

H. Potra: Salut. Câți sunteți acasă?

A: Venim și noi, cei plecați dacă e nevoie.

A: Eu vin.

L. Eu.

H. Potra: Ne vedem diseară acasă.

(...)

P: Acuma trebuie făcut ceva, mers peste ei și dat foc.

I: Nu se poate așa ceva, frica din ei frate că ii bagă ăsta în pușcărie dacă iese el. Ce facem șefu dacă e așa? Ieșim?

sursa: Referatul procurorilor

Conversații între presupuși participanți la „marșul” din Capitală

A: Vorbesc cu ăștia să venim încolo mâine? Sau când începe situația?

L: Păi de mâine la amiază.

A: Bun.

L: Mergem din seara asta mai multi.

A: Hai că vorbesc si dacă e umplu o mașină și venim în seara asta sau mâine.

sursa: Referatul procurorilor

Judecătorul care l-a plasat pe Potra sub control judiciar a considerat că acuzațiile nu sunt suficient de grave.

„Punând în balanţă, pe de o parte, gravitatea faptei imputate, care este de nivel redus, cu parte, situaţia inculpaților și circumstanțele personale ale fiecăruia, judecătorul apreciază că prima nu cântăreşte suficient cât să permită luarea celei mai drastice dintre măsurile preventive”, se arată în motivarea Curții de Apel Ploiești.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE