Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Peste 600 de contracte ilegale la Arena Națională. Inspectorii ITM au descoperit că 610 angajați munceau mai mult decât în contracte

Peste 600 de angajați de la Arena Națională munceau mai mult decât era scris în contractele lor.

Descoperirea a fost făcută de inspectorii de muncă, potrivit cărora - deși în acte oamenii erau angajați cu normă parțială, în realitate ei lucrau 8 ore, normă întreagă.

Majoritatea celor descoperiți că munceau ilegal sunt agenți de securitate și stewarzi. În urma neregulilor găsite, firma angajatoare a fost amendată cu 200.000 de lei pentru încălcarea legislației muncii.

”În timpul controlului s-a constatat că un număr de 610 angajați, în special agenți de securitate și stewarzi, au prestat activitate cu depășirea duratei timpului de lucru prevăzut în contractele individuale de muncă.

Mai exact, angajații erau încadrați cu normă parțială însă, în realitate prestau activități aferente unei norme întregi”, a informat, miercuri, Ministerul Muncii.

Societatea comercială, care are sediul în Constanța, a fost sancționată contravențional cu o amendă de 200.000 lei.

În seara zilei de 20 octombrie, de la ora 21.00, pe Arena Națională, echipa FCSB a jucat pe teren propriu împotriva lui Dinamo, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE