Declarat sportivul anului 2024 în cadrul Galei Sportului Românesc, David Popovici a atras atenția, încă o dată, asupra situației de la bazinul Lia Manoliu, despre care a spus că este abandonat de aproape opt ani.
Despre lipsa investițiilor în sportul românesc a vorbit și Ilie Năstase.
”Pe viitor vom avea copii bolnavi, care nu vor ști nici să alerge, nici să meargă”, a declarat acesta. Campionul olimpic de la Paris s-a întors recent dintr-un cantonament de pregătire în Turcia, unde a petrecut trei săptămâni antrenându-se la altitudini de peste două mii de metri.
Așa cum a obișnuit în ultima perioadă, David Popovici a semnalat lipsa infrastructurii în sportul românesc și problemele cu care se confruntă bazinul din complexul Lia Manoliu.
”Bazinul din interior de la Lia Manoliu este abandonat de 7-8 ani. În loc să se rezolve problema, s-a oprit totul. Nu știu ce se poate face pentru înotul românesc, concret. Știu ce pot face eu pentru toți tinerii și copiii care mă urmăresc. Vreau să-i inspir, vreau să fiu un exemplu pozitiv, asta am făcut și asta voi face în continuare.”, a declarat Popovici.
Imediat după ce a devenit campion olimpic la Paris, înotătorul a vorbit despre condițiile în care este nevoit să se antreneze pe timpul iernii în București: într-un balon în care o persoană care nu face sport de performanță riscă să se sufoce.
”Am vorbit în nenumărate rânduri, când am avut 10-20 de microfoane în faţă, am fost difuzat pe cele mai mari posturi din România și s-au făcut pași extraordinar de mici.”, a mai spus el.
Un mesaj clar pentru guvernanți și cei care decid soarta sportului românesc a avut și Ilie Năstase.
”Regret foarte mult că statul român nu face în aşa fel încât sportul să fie o prioritate. Noi o să avem copii bolnavi în viitor. Nu o să ştie nici să alerge, dar nici să meargă.”, a adăugat Năstase.
David Popovici s-a întors recent dintr-un cantonament de pregătire în Turcia, unde a petrecut trei săptămâni antrenându-se la altitudini de peste 2.000 de metri.
David Popovici a fost desemnat sportivul anului 2024 în cadrul Galei Sportului Românesc, eveniment organizat la Opera Națională din București. Antrenorul anului trecut a fost ales Adrian Rădulescu, cel cu care David Popovici se pregătește încă de când era copil.