De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
EXCLUSIV. Fost ambasador al SUA în România: „Cea mai mare primejdie la democrația română e domnul Georgescu"
Fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, spune că cea mai mare amenințare la adresa democrației din țara noastră este Călin Georgescu, iar candidatura sa este o creație a rușilor.
Reacția vine după ce fostul candidat independent a lansat atacuri la adresa mai multor personalități, printre care și Adrian Zuckerman.
Citește mai multe despre ce consideră Adrian Zuckerman a fi cea mai mare primejdie la democrația română.
Învestirea lui Donald Trump va avea loc în interiorul Capitoliului. La fel s-a întâmplat în 1985, la al doilea mandat al lui Ronald Reagan
Ceremoniile de inaugurare a lui Donald Trump vor avea loc în interiorul Capitoliului din Washington DC, din cauza unui val de frig.
Președintele ales al Statelor Unite a făcut anunțul pe rețeaua sa de socializare, Truth Social. Jurământul de învestire, discursurile și rugăciunile vor avea loc în Rotonda clădirii istorice. Susținătorii lui Trump vor putea urmări ceremoniile pe un ecran instalat într-o arenă sportivă aflată la doi kilometri de Capitoliu. Meteorologii au anunțat că este posibil să ningă luni, iar la ora locală 11, când începe evenimentul, să fie minus 5 grade.
Citește mai multe despre învestirea lui Donald Trump.
Dosarul 2 mai: Verdictul în cazul lui Vlad Pascu, pe 31 ianuarie. Tânărul riscă 10 ani de închisoare, după ce a condus drogat
Judecătoria Mangalia a amânat pentru 31 ianuarie pronunțarea în cazul lui Vlad Pascu.
Procurorii au cerut 10 ani de închisoare în cazul celui care a urcat la volan sub influența drogurilor și a ucis doi tineri, iar pe alți doi i-a rănit grav.
Citește mai multe despre Dosarul 2 mai.
Proteste AUR, în fața prefecturilor din țară. Manifestanții contestă anularea alegerilor prezidențiale
Mii de membri și susținători AUR s-au adunat sâmbătă în fața prefecturilor din toată țara. Protestează față de anularea alegerilor prezidențiale și cer demisia președintelui Klaus Iohannis.
„Protestăm în continuare pentru că președintele uzurpator și Guvernul trădător refuză să asculte poporul! Nu ne-au dat niciun răspuns, nu au luat nicio măsură!”, a scris George Simion sâmbătă pe Facebook, transmite Agerpres.
Citește mai multe despre Proteste AUR.
Accident de telescaun în Spania, soldat cu zeci de răniți. Nouă persoane se află în stare gravă
Un accident de telescaun produs într-o stațiune de schi din nord-estul Spaniei, situată în Pirinei, în apropiere de granița cu Franța, a făcut sâmbătă „numeroși răniți”, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP.
Cel puțin nouă dintre persoanele rănite sunt în stare gravă, relatează media locale.
Citește mai multe despre accidentul de telescaun în Spania