De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, a fost arestat de agenția anticorupție
- Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, devine primul președinte în funcție arestat din istoria țării, după un blocaj de câteva săptămâni.
- O serie de SUV-uri negre, unele echipate cu sirene, au fost văzute părăsind complexul prezidențial cu escorte ale poliției.
- Reținerea sa a avut loc la câteva ore după ce sute de ofițeri au intrat în complexul prezidențial într-o a doua încercare de a-l reține în legătură cu decretul de lege marțială anulat luna trecută.
Citește mai multe despre arestarea lui Yoon Suk-yeol.
Numărul cazurilor de demență în Europa ar putea crește cu până la 92% până în 2060
- Cercetările arată că numărul cazurilor de demență este în creștere, un studiu publicat săptămâna aceasta estimând că în Statele Unite, de exemplu, cazurile se vor dubla până în 2060.
- Studiul, publicat luni în revista Nature Medicine, a constatat că riscul de a dezvolta demență după vârsta de 55 de ani este dublu față de cel raportat de studiile anterioare, estimându-l la 42%.
- Ei au spus că acest lucru este legat de îmbătrânirea populației.
Citește mai multe despre cercetările cu privire la cazurile de demență.
Creditele îi sufocă pe români: 240 de mii de oameni au restanțe la bănci, cu o treime mai mulți ca în 2020
- Numărul românilor cu restanțe la bănci a crescut cu o treime în ultimii 4 ani.
- La finalul anului 2024, 240.000 de români datorau bani băncilor.
- Suma totală datorată era de aproximativ 18 miliarde de lei.
Citește mai multe despre creditele românilor.
Moscova amenință că Republica Moldova ar putea fi anexată sau că țara ar putea să dispară de pe harta lumii
- Moscova amenință că Republica Moldova ar putea fi anexată sau să ca această țară ar putea să dispară de pe harta lumii, ca urmare a politicii agresive antiruse.
- Declarațiile au fost făcute de Nikolai Patrușev, consilierul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.
- Oficialul rus, care este și membru al Consiliului de Securitate de la Moscova, a acuzat Republica Moldova de o presupusă discriminare a populației ruse.
Citește mai multe despre amenințările Moscovei la adresa Republicii Moldova.
Banca Națională a României a decis să mențină dobânda cheie la 6,5% pe an
- Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis miercuri să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an, a anunțat Banca Centrală.
- De asemenea, CA al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
- Banca Centrală a decis anul trecut, în două rânduri, scăderea ratei dobânzii cheie, în luna iulie, de la 7% pe an la 6,75% pe an, și în luna august la 6,5% pe an.
Citește mai multe despre anunțul BNR.