De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Premieră în România: Avionul care aduce ploaia. Aparatul a fost cumpărat de la americani cu 5 milioane de euro
- România are primul avion care aduce ploaia sau poate dispersa precipitațiile. Aeronava a fost cumpărată de la americani și a costat cinci milioane de euro.
- Proprietara este o firmă privată care spune că va închiria aparatul cu 2 euro pe hectar. Avionul special ar putea ajunge însă în Turcia.
- România pierde în fiecare an aproape 1.000 de hectare de teren arabil, din cauza secetei. Lipsa apei este una dintre cele mai mari probleme pentru agricultura românească, spun experții.
Citelte mai mult despre avionul care aduce ploaia
Cealaltă față a candidaților la prezidențiale. Prezidențiabilii se filmează în situații amuzante sau emoționante, ca să impresioneze
- Candidații la alegerile prezidențiale se străduiesc să arate că și ei sunt oameni. Mănâncă burgeri la fast food, fac poză cu animale simpatice, dau mâna cu oamenii, se prind în horă.
- Cât de mult îi prind ipostazele în care vor să arate că sunt simpatici? Doar electoratul va decide, la vot.
- Dinainte de a începe campania propriu-zisă, candidații la prezidențiale au făcut eforturi mari să-și arate latura umană prin postări emoționante sau amuzante pe social media. Fără întrebări incomode, fără probleme arzătoare. O încercare evidentă de a se adresa publicului mai tânăr sau celor care votează și cu inima, nu doar cu mintea.
Citește mai mult despre latura ”umană” a candidaților la prezidențiale.
Șeful Serviciului de Ambulanță Dolj, reținut pentru luare de mită. Ce sumă ar fi primit pentru a angaja patru persoane
- Cristian Gîngioveanu, manager al Serviciului de Ambulanță Dolj, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar în care procurorii anticorupție îl acuză c-ar fi luat mită peste 30.000 de euro pentru angajarea a patru persoane în posturi de șofer autosanitară și de asistentă medicală.
- În spatele gratiilor a ajuns și socrul acestuia, precum și o asistentă medicală.
- Potrivit DNA, Gîngioveanu este acuzat de luare de mită, complicitate la luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată.
Citește mai mult despre dosarul șefului Serviciului de Ambulanță Dolj.
E lege: Statul suportă cheltuielile pentru repatrierea românilor decedaţi în străinătate, dar cu o limită
- Klaus Iohannis a promulgat, vineri, o lege prin care statul român o să acopere cheltuielile pentru repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la cererea familiei.
- Există, totuși, o limită a acestor cheltuieli.
- Românii decedați în străinătate vor fi repatriați pe cheltuiala statului român în limita a 5.000 euro, pentru fiecare cetățean.
Citește mai mult despre cheltuielile suportate de stat
Iranul vrea să atace Israelul înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Operațiunea pusă la cale de Teheran
- Iranul ar pregăti lansarea unui atac asupra Israelului de pe teritoriul Irakului, chiar în zilele de dinainte de alegerile care au loc în SUA pe 5 noiembrie.
- Informația vine de la serviciile secrete israeliene, care dau de înțeles că atacul va fi efectuat cu un mare număr de drone şi rachete balistice.
- O astfel de operațiune, realizată de Teheran cu ajutorul unei grupări aliate, așa cum sunt miliţiile pro-iraniene din Irak, ar putea fi o încercare a Iranului de a preveni un nou raid israelian asupra unor ţinte strategice.
Citește mai mult despre planul Iraului de a ataca Israelul