Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat miercuri că trupe nord-coreene cu uniforme rusești și dotate cu echipament se îndreaptă spre Ucraina. Oficialul american susține că acest lucru reprezintă o evoluție periculoasă și destabilizatoare, potrivit The Associated Press.
Austin a făcut aceste afirmații în cadrul unei conferințe de presă la Washington alături de ministrul sud-coreean al Apărării, Kim Yong-hyun, în contextul în care s-au intensificat temerile cu privire la desfășurarea de către Phenian a până la 12.000 de soldați în Rusia.
Statele Unite și Coreea de Sud susțin că o parte dintre trupele nord-coreene se îndreaptă spre regiunea Kursk din Rusia, la granița cu Ucraina, unde forțele Kremlinului au avut dificultăți în a respinge o incursiune ucraineană.
Unele unități avansate nord-coreene au ajuns deja în regiunea Kursk, iar Austin a declarat că „probabilitatea este destul de mare” ca Rusia să folosească trupele în luptă.
Decizia Coreei de Nord de a-și consolida relațiile cu Rusia a declanșat tensiuni în întreaga lume, liderii fiind îngrijorați de modul în care se poate extinde războiul din Ucraina și de ajutorul militar rusesc care va fi livrat în schimb către Phenian.
Kievul avertizează că mii de militari nord-coreeeni urmează să ajungă la granițele Ucrainei
În cadrul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU de miercuri, ambasadorul Ucrainei la ONU, Serhii Kislitsia, a declarat că se așteaptă aproape 4.500 de soldați nord-coreeni să fie la graniță în această săptămână și să înceapă să participe direct la operațiunile de luptă împotriva forțelor ucrainene în noiembrie.
Austin a declarat că oficialii discută despre această evoluție ce ar putea prelungi conflictul din Ucraina. Întrebat dacă ar putea determina alte state să se implice mai direct în conflict, secretarul american al Apărării a recunoscut că ar putea „încuraja pe alții să ia măsuri”, însă nu a oferit detalii.
„Acesta este un lucru pe care vom continua să îl urmărim și vom continua să lucrăm cu aliații și partenerii noștri pentru a descuraja Rusia să folosească aceste trupe în luptă”, a spus Austin.
Ministrul sud-coreean al Apărării Kim a declarat că nu crede neapărat că desfășurarea va declanșa un război în Peninsula Coreeană, dar ar putea spori amenințările la adresa securității.
Există o „mare posibilitate” ca Phenianul să ceară tehnologii moderne în schimbul trupelor sale, cum ar fi să primească capacități nucleare tactice și de rachete balistice, a spus oficialul sud-coreean.
Atât Kim, cât și Austin au făcut apel la Coreea de Nord să își retragă trupele.
Rusia a fost nevoită să transfere unele resurse în regiunea de frontieră Kursk pentru a răspunde ofensivei Ucrainei. Liderii americani au sugerat că folosirea forțelor nord-coreene pentru a spori apărarea Rusiei indică faptul că pierderile suferite de Moscova în timpul războiului de peste doi ani au degradat semnificativ puterea sa militară.
Potrivit sursei citate, Rusia a căutat să obțină arme de la alte națiuni. Printre acestea se numără Coreea de Nord și Iranul.
Statele Unite au estimat că există aproximativ 10.000 de soldați nord-coreeni în Rusia.
Ambasadorul ucrainean la ONUa declarat că aproape 12.000 de militari nord-coreeni sunt antrenați la cinci baze din estul Rusiei, inclusiv cel puțin 500 de ofițeri și trei generali din Statul Major General.