Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Până și nemții susțin Naționala României. Locuitorii din Würzburg sunt impresionați de jocul tricolorilor

Echipa Națională de fotbal a României atrage tot mai mulți fani, după victoria la scor din meciul cu Ucraina. Locuitorii din Würzburg, orașul în care tricolorii și-au stabilit baza de pregătire, au devenit fanii lui „Stanciu și compania” și consideră că echipa noastră poate fi surpriza plăcută de la Euro 2024. Mai e o zi până la meciul România - Belgia de la EURO 2024.

Fanii nemți susțin și ei Naționala României

Pe lângă naționala țării lor, Germania, locuitorii din Würzburg au acum o a doua echipă favorită: cea a României. Tricolorii și-au stabilit cartierul general în liniștitul oraș din landul Bavaria.

Fan neamț: „La fiecare turneu, există o echipă surpriză, care explodează, poate fi România”.

Reporter: Ați văzut meciul?

 „Da, foarte bune execuții, goluri perfecte. În opinia mea, primul gol al României e cel mai frumos de până acum. Würzburg e un oraș foarte frumos, cu mâncare bună, locuri frumoase, e o alegere foarte bună pentru români”.

Prezența tricolorilor în Würzburg este una foarte discretă. Nemții și-ar dori să-i vadă pe tricolori la plimbare prin oraș.

Reporter: Știți că echipa României este aici, în Würzburg?

„Da, am văzut autocarul”.

„Ne-am dori să avem cât mai mult echipa României aici, dar ne-ar plăcea să-i vedem pe jucători, sunt foarte discreți, nu ies în public”.

Tricolorii vor reveni la Würzburg duminică, după meciul cu Belgia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE