ECOBAT ENERGY, unul dintre principalii importatori de echipamente fotovoltaice din România, a anunțat astăzi o colaborare deosebită cu gigantul chinez DEYE, devenind astfel Distribuitor Oficial DEYE în țară și oferind suport after-sales.
Această alianță strategică reprezintă un angajament financiar semnificativ, cu investiții ce depășesc trei milioane de euro până în prezent, marcând un pas important în eforturile ambelor companii de a aduce tehnologii de vârf în domeniul fotovoltaic în România.
Lansarea oficială a parteneriatului atrage atenția industriei fotovoltaice din România
Evenimentul de lansare a avut loc azi, vineri 5 aprilie. În cadrul evenimentului au fost prezenți peste 120 de reprezentanți ai companiilor din industria fotovoltaică, atât instalatori cât și revânzători.Oaspeții au avut ocazia să interacționeze direct cu reprezentanții DEYE și ai ECOBAT ENERGY și să afle mai multe despre produsele și serviciile oferite în cadrul acestei colaborări.
În cadrul evenimentul au fost prezenți reprezentați ai gigantului chinez DEYE, prin Allen Dong – Sales Director, Kai Gu – Sales Manager și Nero Liu – Sales Manager alături de o echipă de tehnicieni.
Demonstrații tehnice și prezentări detaliate ale produselor DEYE
Echipele tehnice ale DEYE și ECOBAT ENERGY au prezentat și demonstrat invertoarele hibride, acumulatorii și cabinetul all-in-one DEYE GE-F60 de 61.44 kW. Acest cabinet, considerat unul dintre punctele forte ale echipamentelor fotovoltaice, a fost folosit pentru a încărca două mașini Tesla în timpul evenimentului.
Principalele caracteristici tehnice ale acestui cabinet au fost explicate în detaliu, evidențiindu-se capacitățile sale de încărcare/descărcare, suportul pentru extinderea capacității de stocare și sistemele integrate de siguranță.
Din punct de vedere tehnic principalele caracteristici ale Cabinetului All-in-One sunt:
• Potrivit pentru scenarii de încărcare/descărcare de până la 1C putere;
• Suportă extinderea capacității de stocare până la 3.6MWh;
• Sistem integrat de detectare a gazelor combustibile, detectare a fumului și senzor de temperatură, sistem de evacuare activă și alarmă de incendiu;
• Temperatura optimă de funcționare sub 40°C Celsius;
• Baterii cu Litiu Fier Fosfat (LFP), sistem integrat de stingere a incendiilor, cu aerosoli;
• Sistem integrat de încălzire/răcire acumulatori (2100W încălzire - 1900W răcire).
DEYE este unul dintre liderii mondiali în producția și dezvoltarea echipamentelor fotovoltaice de înaltă performanță, oferind soluții inovatoare și fiabile pentru o gamă largă de aplicații. Prin asocierea cu DEYE, ECOBAT ENERGY își propune să aducă în România tehnologii de ultimă generație în domeniul energiei solare, susținând astfel tranziția către o economie verde și reducerea amprentei de carbon.
Theodoros IOANNIDS, Director General al grupului ECOBAT: ”Prin parteneriatul nostru cu Deye, avem oportunitatea de a face pași importanți în direcția unui mediu mai curat și a unei lumi mai sustenabile. Suntem convinși că, prin unirea forțelor noastre și prin valorificarea expertizei și pasiunii echipei noastre cu cea a Deye, putem avea un impact semnificativ în industria fotovoltaică din România.”
Așadar, vă invit să fim parteneri și susținători unii pentru ceilalți în această călătorie, să lucrăm împreună pentru a face acest proiect un succes și pentru a contribui la crearea unui viitor mai sustenabil pentru toți. Închei cu sincere mulțumiri către echipa noastră și către toți cei implicați în realizarea acestui parteneriat, și vă invit să urmărim împreună acest drum fascinant al inovației și al progresului."
Daniel NICA, director general Ecobat Energy: “Sunt mândri să vă anunțăm că Ecobat Energy este Distribuitor oficial DEYE în România. Este încă un pas important în consolidarea poziției noastre ca lideri în domeniul distribuției de echipamente fotovoltaice.
Parteneriatul cu producătorul de invertoare și acumulatori este aduce pe lângă accesul rapid la echipamente, cu stoc permanent în România și o serie suplimentară de beneficii pentru toți actorii din piața de fotovoltaic, inclusiv pentru utilizatorul final:
- Service, în România
- After-Sales suport, în limba română
- O garanție extinsă de 10 ani pentru toate produsele Deye.
Printre echipamentele ce se vor regăsi în stocul nostru sunt:
- Invertoare hibrid monofazare de 6 kW până la 12 kW
- Invertoare hibrid trifazate de 6 kW până la 50 kW
- Acumulatori, atât low voltage cât și high voltage
Aș menționa și unul dintre echipamentele tip All-in-One, Cabinetul 61,44 kW și în același timp containerele cu acumulatori de balansare ce au capacități de până la 1 MW, fiind utile pentru o gamă variată de proiecte/aplicații de la spitate și aeroporturi la hale de producție.
Ne propunem să continuăm să fim o sursă de inspirație și să colaborăm îndeaproape cu comunitatea noastră de instalatori și revânzători pentru a construi împreună un viitor mai luminos, mai sustenabil, mai verde, mai fotovoltaic.”
Kai Gu, sales manager Deye: “Ne bucurăm să fim astăzi aici, în București, în România. Suntem recunoscători pentru eforturile depuse de partenerii și deja, aș îndrăzni să spun, prietenii noștri de la Ecobat Energy. Apreciem angajamentul și dedicarea echipei ECOBAT ENERGY în acest proiect comun și suntem entuziasmați să lucrăm împreună pentru a aduce soluții inovatoare și eficiente pe piața din România. Să continuăm să colaborăm strâns și să facem pași importanți către un viitor mai verde și mai durabil.”
Despre ECOBAT ENERGY
ECOBAT ENERGY este unul dintre cei mai importanți importatori de echipamente fotovoltaice din România, specializat în furnizarea de produse și servicii de calitate superioară în domeniul energiei solare și al eficienței energetice. Cu o echipă de experți dedicată și un portofoliu variat de soluții inovatoare, ECOBAT ENERGY se angajează să ofere partenerilor săi soluții personalizate și sustenabile pentru proiectele lor fotovoltaice.
Despre DEYE
DEYE este unul dintre liderii globali în producția și dezvoltarea echipamentelor fotovoltaice (invertoare, soluții de stocare pentru aplicații rezidențiale & industriale) de înaltă performanță, oferind soluții inovatoare și fiabile pentru o gamă largă de aplicații, de la sisteme rezidențiale la proiecte comerciale și industriale. Cu o experiență vastă în domeniu și un angajament pentru excelență, DEYE este recunoscut pentru calitatea și fiabilitatea produselor sale, susținând tranziția globală către energie verde și sustenabilă.