Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Olaf Scholz denunță cinismul președintelui Putin pe tema victimelor civile în Israel și Fâșia Gaza

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, l-a atacat dur pe Vladimir Putin, după ce acesta a deplâns soarta civililor din conflictul israeliano-palestinian.

Scholz a spus că astfel de comentarii sunt revoltătoare, venind din partea unui lider care a ordonat invadarea Ucrainei și pe numele căruia a fost emis mandat internațional de arestare, pentru crime de război.

”Vreau să spun că sunt mai mult decât indignat atunci când aud că în prezent preşedintele rus atenţionează peste tot împotriva faptului că ar putea exista victime civile în conflicte armate.

Nu există nimic mai cinic decât asta”, a declarat cancelarul federal german într-un discurs în faţa deputaţilor din Bundestag.

Vladimir Putinşi-a exprimat pe 10 octombrie „îngrijorarea” în faţa omologului său turc Recep Tayyip Erdogan în legătură cu „creşterea catastrofală” a numărului de victime civile în Israel şi în Fâşia Gaza, în războiul declanşat de atacurile organizaţiei islamiste Hamas împotriva statului israelian, pe 7 octombrie.

Rusia a bombardat cu regularitate ţinte civile, după declanşarea atacului său la scară mare împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022.

Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor din UE urmează să examineze măsuri concrete care să permită Ucrainei să reziste în această iarnă, în timp ce Kievul se aşteaptă la o nouă campanie de bombardamente ruse în această iarnă asupra infrastructurilor sale esenţiale.

Anul trecut, bombardamentele ruse au cufundat în mod regulat milioane de oameni în întuneric. Ofensiva fără precedent declanşată de Hamas împotriva Israelului a făcut peste 1.400 de morţi de partea israeliană.

Statul israelian a lansat un contraatac, bombardând masiv Fâşia Gaza, bombardamente ce au au dus la moartea a 3.478 de persoane.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE