Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Corespondență Euronews din Ierusalim. Războiul din Israel, prin ochii populației: "Totul e aproape părăsit"

Războiul din Israel a pustiit străzile din Ierusalim. Îngrijorare și tăcere sunt cuvintele de ordine printre cetățenii acestui oraș istoric, acolo unde se află și corespondenta Euronews, Valerie Gauriat. Aceasta a vorbit cu mai mulți oameni care se pregătesc de primul weekend de la debutul atacurilor grupării Hamas.

Războiul din Israel, ziua a șasea

Valerie Gauriat, jurnalistă Euronews: "Mă aflu în Ierusalim acum, am ajuns de câteva ore. Oamenii și atmosfera de aici și totul e neobișnuit de liniștit. Când am venit de la aeroport, pe autostradă, pe străzi, totul e aproape părăsit. Mi s-a spus că oamenii stau acasă, magazinele sunt închise, mai ales în centrul vechi. Este o foarte mare îngrijorare, o tensiune în același timp. Chiar și din avion se simțea deja. Oamenii se întorceau în Israel, voiau să fie alături de familii în aceste clipe grele și să încerce să ajute cum pot.

Sunt și voluntari care vin, rezerviști care se întorc și care vor să ajute armata și care se întorc din diferite locuri din Europa sau chiar din zone mai îndepărtate. Am întâlnit și mexicani care veneau să ajute.

Imediat ce am ajuns aici, am văzut voluntari, activiști care fac pachete, donații, care nu erau pentru oamenii din Ierusalim sau Tel Aviv, ci erau trimise beduinilor din sudul țării. Erau și activiști israelieni, evrei, dar și palestinieni care lucrau împreună pentru a trimite alimente și haine acestor comunități beduine, care au fost complet abandonate, nu au apă, nu au adăporturi, iar mulți dintre ei au fost răniți, răpiți sau uciși în timpul atacurilor.

Activiștii ne-au spus că, indiferent dacă oamenii sunt evrei, palestinieni, sau beduini, voiau să îi ajute, este nevoie să existe solidaritate. Este multă umanitate între comunități, deși tensiunea este foarte mare, o tensiune între evrei și palestinieni.

Tensiunile dintre comunități sunt din ce în ce mai mari în această noapte, în Ierusalimul divizat. Doi bărbați palestinieni au fost uciși într-un atac armat, în fața unei secții de poliție, chiar la ieșirea din centrul vechi al Ierusalimului, iar șase polițiști au fost răniți, dintre care unul e în stare critică. Este al doilea astfel de incident în aceatsă săptămână. Marți, alți doi bărbați palestinieni au fost uciși de poliție după ce au aruncat cu pietre și artificii în polițiști.

Deci este un amestec de sentimente, frică, îngrijorare, tot felul de alte emoții. Chiar când a aterizat avionul, oamenii erau bucuroși, dar erau și lacrimi, au aplaudat. Deci era o anxietate, emoții duse la extrem aici, în Ierusalim, cu doar o seară înainte."

Războiul din Israel a început pe 7 octombrie

Pentru evrei, urmează două zile de sărbătoare. Șabat se sărbătorește sâmbătă și este considerată "ziua odihnei". În tradiția evreiască, Șabatul începe în seara de vineri, după asfințitul soarelui.

Apoi, pe 15 octombrie se sărbătorește Sucot, adică "Sărbătoarea corturilor" sau "a colibelor", celebrată în a 15-a zi a lunii ebraice Tișri. Este o sărbătoare a recoltelor și de recunoștință, care se ține după încheierea secerișului și după culesul roadelor de toamnă, în amintirea celor 40 de ani de pribegie în pustiu. Sărbătoarea ține șapte zile, începând cu o zi de odihnă.

Valerie Gauriat, jurnalistă Euronews: "Va fi primul weekend religios de la atac, vineri e o zi importantă de rugăciuni pentru musulmani, iar sâmbătă este Șabat pentru comunitatea evreiască. Au fost multe îngrijorări că pot fi incidente în Ierusalim, mai ales în orașul vechi, unde accesul este închis, rugăciunile țin doar jumătate de oră la prânz, însă există temeri că pot exista ciocniri puternice între palestinieni și israelieni, așa că toată lumea e în gardă.

Este multă confuzie, dar și multă determinare în a încerca să se treacă prin acest proces, însă e o mare teamă în ceea ce privește atacurile Hamas. Bineînțeles că există foarte multe forțe de securitate în Ierusalim, vor fi forțe de poliție, armată, mai ales în orașul vechi, care este locul sfânt. Vigilența este mare.

Nu vă pot spune dacă vor ieși mulți oameni la aceste evenimente în weekend, sau dacă își vor face rugăciunile de acasă. Activitățile sunt suspendate, multe magazine sunt închise, deci vom vedea dacă vor fi mulți oameni care să riște să iasă pentru aceste sărbători religioase de vineri și sâmbătă. Dar dacă vor ieși, forțele de securitate vor fi la nivel maxim."

Războiul din Israel a început pe 7 octombrie, dar sirenele au sunat și astăzi, iar oamenii au fost nevoiți să se ascundă în buncăre. Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit în Israel în plin război și în timp ce bilanțul celor uciși de Hamas a trecut de 1.300, iar cel al răniților este de peste 3.000. Autoritățile israeliene au confirmat că peste 1.500 de oameni au fost luați ostateci în Gaza. Între timp, Israelul continuă să bombardeze Fâșia Gaza, unde numărul celor uciși se apropie de 1.400.

Armata se declară pregătită pentru o posibilă invazie terestră. Printre cei uciși de Hamas sunt și 25 de americani, iar numărul este posibil să crească, după cum a spus Antony Blinken.

Secretarul de stat american încearcă să obțină și eliberarea ostatecilor răpiți de Hamas, dintre care unii sunt americani și să discute despre asigurarea unui tranzit sigur pentru civilii din Gaza înainte de o posibilă ofensivă israeliană la sol.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE