Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Oficialii din China, interzis să aibă iPhone ca telefon de serviciu. Cum este justificată decizia

China a ordonat angajaților din cadrul agențiilor Guvernului central să nu mai folosească la serviciu telefoane iPhone, dar și dispozitive ale altor producători. De asemenea, oficialilor le-a fost interzis să mai aducă astfel de dispozitive la birou, au declarat surse citate de The Wall Street Journal, conform Agerpres.

Angajații din cadrul unor agenții guvernamentale chineze au primit dispoziții prin intermediul unor grupuri de discuții, precum și la ședințe să nu mai aducă la serviciu smartphone-uri iPhone. Deocamdată nu este clară amploarea acestor interdicții, arată sursa citată.

Telefoanele Apple, foarte populare în China

În ultimii ani, autorităţile de la Beijing au devenit mai preocupate de elementele ce au legătură cu securitatea datelor şi au adoptat noi legi şi noi reglementări pentru companii. În luna mai, Guvernul chinez a îndemnat marile companii de stat să joace un rol important în campania de a atinge auto-suficienţa în tehnologie, majorând astfel miza în cursa tehnologică cu SUA.

Tensiunile dintre primele două economii mondiale s-au intensificat, pe măsură ce SUA și aliații săi încearcă să blocheze accesul Chinei la echipamente necesare pentru ca industria chineză a cipurilor să rămână competitivă.

În schimb, Beijingul restricţionează livrările din partea unor mari companii americane precum producătorul de avioane Boeing şi producătorul de cipuri Micron Technology.

Telefoanele Apple sunt foarte populare în China, care este cea mai mare piaţă internaţională pentru grupul american, cu toate eforturile Washingtonului de a limita avansul Chinei în domeniul tehnologiei. Aceste dispozitive se numără printre cele mai vândute telefoane din China, fiind răspândite în sectorul guvernamental cât şi în cel privat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE