Mai mulți oficiali de rang înalt din cadrul Uniunii Europene au condamnat seria de atacuri cu rachete lansate de Rusia luni dimineaţă asupra Kievului şi altor oraşe importante ucrainene.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat fă războiul din Ucraina a intrat „într-o nouă fază”. Aflată la Tallin, șefa Executivului comunitar a vorbit din nou despre sprijinul pentru Ucraina.
„Astăzi, sunteți puternici în fața unui vecin ostil, așa că dintr-o țară mică ca a dumneavoastră vine un exemplu minunat pentru întreaga noastră Uniune Europeană.
Aceasta trebuie să fie o lecție pentru noi toți. Mai ales că războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază. Confruntat cu rezistența curajoasă a Ucrainei, Kremlinul și-a escaladat din nou agresiunea la un nou nivel. Putin a lansat prima mobilizare în masă a Rusiei după cel de-al Doilea Război Mondial.
El a folosit referendumuri false în încercarea ilegală de a schimba granițele internaționale pe calea forței. Toate acestea în timp ce își dublează eforturile de destabilizare a securității energetice globale. Dar acest lucru nu va face decât să ne consolideze determinarea de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, a afirmat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
Roberta Metsola: „Ceea ce se întâmplă acum la Kiev este dezgustător”
Șeful diplomației europene, Josep Borrrel, le-a spus ambasadorilor statelor membre UE că este de datoria lor să explice de ce Rusia este agresorul în această chestiune.
„Fără ajutorul nostru, ar fi fost imposibil. Dar cu siguranță acesta este și meritul ucrainenilor. În același timp, nu am prevăzut nici capacitatea lui Putin de a escalada.
Nivelul de mobilizare în masă și o amenințare nucleară deschisă. Și presupun că ați citit și recitit cu toții ultimul discurs al lui Putin, atunci când a declarat anexarea. Asta e o obligație! Fiecare cetățean european trebuie să citească acest discurs. Și voi în special (ambasadorii Uniunii) și trebuie să explicați lumii ce înseamnă. Ce înseamnă această abordare împotriva Occidentului și care sunt motivele reale ale acestui război”, a afirmat Josep Borrrel, înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate.
La rândul său, Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, a reacționat ca urmare a atacului masiv lansat de Rusia.
''Ceea ce se întâmplă acum la Kiev este dezgustător. Asta arată lumii, încă o dată, regimul cu care ne confruntăm: unul care ţinteşte la întâmplare, unul care împroaşcă teroare şi moarte asupra copiilor''', a scris pe Twitter preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Potrivit Agerpres, comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, aflat în vizită la Kiev, a fost nevoit să se adăpostească în subsolul unui hotel din Kiev, capitala Ucrainei.
''Suntem în siguranţă şi urmărim evoluţia situaţiei'', a spus Reynders.
Germania trimite sistem de apărare antiaeriană în Ucraina
Totodată, Germania a condamnat faptul că Rusia a bombardat mai multe orașe din Ucraina și a promis că oferi sprijin Kievului pentru repararea infrastructurii civile.
Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Olaf Scholz, Steffen Hebestreit, a afirmat că șeful Guvernului de la Berlin i-a dat asigurări președintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la solidaritatea statelor G7 față de Ucraina.
„Germania va face totul pentru a mobiliza ajutor suplimentar și, în special, pentru a ajuta la repararea și reconstrucția infrastructurii civile distruse, spre exemplu în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică și termică”, a afirmat oficialul ucrainean.
În iunie, Germania a anunțat că va furniza Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană de tip IRIS-T. Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a precizat luni că primul dintre cele patru sistem va fi pregătit „în următoarele zile”.