Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O nouă ședință la sediul PNL. Discuţiile ar putea viza şi propunerea pentru SGG

PNL se reunește joi într-o nouă ședință. Nicolae Ciucă, Lucian Bode, miniștrii liberali și secretarii de stat se vor întâlni să discute activitățile politice și guvernamentale.

Întâlnirea liberalilor are loc la sediul central al partidului din Aleea Modrogan, nr.1, începând cu ora 8.00, iar la final vor fi susţinute declaraţii de presă.

La începutul acestei săptămâni, conducerea PNL a avut prima şedinţă de coordonare cu miniştri liberali din noul guvern. Preşedintele PNL a anunţat că aceste reuniuni vor avea loc săptămânal.

Discuţiile au vizat şi propunerea lui Mircea Abrudean pentru funcţia de secretar general al Guvernului.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că nu există niciun motiv ca Abrudean să nu fie numit secretar general al Guvernului, iar PNL nu renunţă la propunere şi acest subiect va fi discutat la o şedinţă a coaliţiei.

Coaliţia însă nu a tranşat, luni, acest subiect. Surse politice declarau că decizia pe această temă urmează să fie luată în viitoarea reuniune.

Marţi, prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că, împreună cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, va găsi cea mai bună soluţie în ceea ce priveşte numirea noului secretar general al Guvernului, funcţie ce urmează să fie preluată de PNL, subliniind că în cadrul coaliţiei de guvernare nu există "o tensiune" pe acest subiect.

În aceeaşi zi, secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat că Mircea Abrudean a fost votat de conducerea PNL pentru funcţia de secretar general al Guvernului şi în consecinţă nu mai există alte propuneri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE