Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Luptă PNL-PSD pentru Secretariatul General al Guvernului. Marcel Ciolacu a cerut PNL altă nominalizare

Abia ce a fost învestit și noul cabinet Ciolacu trece deja prin prima criză de coaliție. Noul premier al României, Marcel Ciolacu a cerut Partidului Național Liberal să vină cu o altă nominalizare la nivelul secretariatului general al Guvernului, în locul lui Mircea Abrudan, propunerea care a fost validată de PNL în forurile statutare.

După ce Ciolacu a depus jurământul, vineri, premierul şi preşedintele PNL Nicolae Ciucă, liderii coaliţiei, au avut discuţii, la Palatul Victoria cu vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu şi ministrul Finanţelor Marcel Boloş despre rectificarea bugetară care va fi făcută după jumătatea acestui an, valorificarea eficientă a resurselor patrimoniului statului şi revizuirea sistemului de concesionări.

Refuzul PSD, ”o încălcare gravă a protocolului dintre partide”

Duminică, deputatul PNL Pavel Popescu a scris pe că refuzul PSD de a îl numi în funcţia de secretar general al Guvernului pe liberalul Mircea Abrudean reprezintă „o încălcare gravă a protocolului dintre partidele noastre”.

Acesta a adăugat că Adrian Câciu a putut fi „reciclat” la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, după ce „a îngropat Finanţele României” şi i-a cerut premierului Marcel Ciolacu semnătura sa luni la prima oră cu privire la numirea lui Abrudean.

”Domnule PM Marcel Ciolacu, aşteptăm semnătura dumneavoastră mâine dimineaţă (luni-n.r.), la prima oră. Gentlemanii îşi ţin mereu cuvântul, chiar şi în politică”, a completat Popescu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE