Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cinci noi pagini de documente confidenţiale au fost găsite într-o cameră adiacentă garajului de la reşedinţa privată a preşedintelui american Joe Biden din Wilmington, statul Delaware, est, a anunţat Casa Albă.

Aceste documente, care datează din timpul vicepreşedinţiei lui Joe Biden, au fost găsite după sosirea la faţa locului, joi seara, a avocatului preşedinţiei Richard Sauber, precizează acesta într-un comunicat.

Documentele se adaugă altor dosare găsite în această reşedinţă privată, a căror existenţă a fost dezvăluită joi de Casa Albă, precum şi altor documente confidenţiale descoperite în noiembrie anul trecut într-un birou din Washington.

Casa Albă a informat joi că "un număr mic de documente confidenţiale" despre activitatea lui Joe Biden când era vicepreşedinte (2009-2017) au fost găsite miercuri seară în reşedinţa privată a acestuia din Wilmington, fiind depozitate într-un garaj şi într-o cameră adiacentă.

Rapoarte despre Ucraina și Iran

Luni, executivul american recunoscuse deja că peste zece documente de acest tip au fost descoperite, în noiembrie, la Penn Biden Center, un think tank din Washington unde Joe Biden a avut altădată un birou. Lotul inițial conținea inclusiv rapoarte de informații americane și note de informare cu privire la Ucraina, Iran și Regatul Unit.

O lege din 1978 îi obligă pe preşedinţii şi vicepreşedinţii americani să transmită Arhivelor Naţionale toate email-urile, scrisorile şi alte documente de lucru.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE