Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nicușor Dan caută parteneri care să decoreze, gratuit, cu luminițe de Crăciun, centrul Bucureștiului

Primarul general Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că Primăria Capitalei este în căutare de parteneri pentru a suplimenta luminițele de Crăciun. Pe fondul crizei energetice, edilul Capitalei spune are în vedere „numai soluții cu tehnologie LED și cu un consum eficient”.

Companiile și instituțiile publice au la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a depune ofertele pentru proiectul intitulat „Sărbători de iarnă, împreună, în București”.

„Invit instituțiile publice și/sau private interesate să depună propuneri de proiecte până pe 31 octombrie, iar în baza acestui parteneriat să contribuie la crearea unei atmosfere specifice sărbătorilor de iarnă.

Ținem cont de contextul internațional și de recomandările europene de reducere a consumului energetic, motiv pentru care acordăm o atenție deosebită consumului de energie generat de acest proiect.

Avem astfel în vedere numai soluții cu tehnologie LED și cu un consum eficient. Astfel, estimăm că energia electrică utilizată de iluminatul festiv pe întreg teritoriul Municipiului București reprezintă o creștere cu maxim 1%, față de nevoia din luna decembrie, pentru asigurarea iluminatului stradal.

Prin această inițiativă se dorește implementarea unor soluții integrate, care să vină în completarea celor aproximativ 2.900 de decorațiuni LED asigurate de către Primăria Municipiului București”, a precizat primarul general Nicușor Dan, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Firmele trebuie să pună la dispoziție gratis luminițele de Crăciun. Primăria își va acoperi doar montarea și consumul de energie

P.M.B. își va asuma costul cu conectarea și deconectarea, probele de funcționare și consumul de energie, în condițiile îndeplinirii condițiilor tehnice prevăzute de acest Regulament, avându-se în vedere exclusiv soluții cu tehnologie LED și cu un consum eficient. Primăria Municipiului București acordă o atenție deosebită consumului de energie generat de acest proiect. Toate echipamentele de iluminat festiv amplasate de PMB utilizează tehnologia LED, cu un grad ridicat de eficiență energetică.

În luna decembrie 2021, de exemplu, pentru iluminatul festiv din București, inclusiv cel montat de primăriile de sectoare și care s-a alimentat tot din sistemul de iluminat public, a fost înregistrat un consum de aproximativ 35.000 KW, dintr-un total de 6.903.000 KW utilizat, în medie, pentru iluminatul public în această lună a anului.

Așadar, costul cu energia electrică generat de iluminatul festiv a reprezentat o creștere cu aproximativ 0,5%, față de nevoia Municipiului București pentru asigurarea acestui serviciu de utilitate publică ce contribuie la siguranța cetățenilor și a traficului.

Partenerii vor pune la dispoziție, cu titlu gratuit, pe perioada agreată, echipamentele și sistemele propuse în Proiectul propriu, fiind răspunzători pentru montaj și demontaj și îndeplinirea standardelor de calitate și siguranță. La finalul Programului de iluminat festiv de sărbători, în luna ianuarie 2023, după deconectare, partenerii vor reintra în posesia echipamentelor și sistemelor ce au făcut obiectul Proiectului”, se arată în documentația pusă la dispoziție de Primăria Capitalei.

Nu este prima oară când subiectul instalării luminițelor de Crăciun a stârnit controverse în spațiul public. În iunie 2022, primarul general Nicușor Dan a anunțat că au fost plătite ultimele două milioane de lei pentru acoperirea datoriei totale de 10 milioane de lei, sumă plătită de Primăria Capitalei pentru iluminatul festiv.

”Am reușit în sfârșit să virăm către Compania Municipală Iluminat Public ultimele două milioane de lei pentru acoperirea datoriei totale de 10 milioane de lei, care ne-a rămas de la iluminatul festiv angajat de Gabriela Firea pentru decembrie / ianuarie 2020-2021”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Infocons11.888.683 lei au achitat în medie Primăriile din Municipiul București pentru iluminatul festiv în perioada 2017-2020.

Cea mai mare suma alocată a fost de 12.900.000 lei (iluminat festiv 2019) de către Primăria Municipiului București, iar cea mai mică a fost de 130.000 lei pentru iluminatul festiv din 2017 de către Primăria Sectorului 1.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE