Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Netflix îşi închide serviciul de închiriere de DVD-uri după 25 de ani. ”Este sfârşitul unei ere”

Compania Netflix și-a închis oficial serviciul său de închiriere de DVD-uri prin comandă în Statele Unite. Acesta a reprezentat baza modelului său inițial de afacere care a fost lansat în anul 1998 și care a fost încă de pe atunci o evoluți spre serviciul actual de streaming, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.

”În 1998, am livrat primul nostru DVD. În această dimineaţă, l-am expediat pe ultimul.

Este sfârşitul unei ere, însă DVD-urile ne-au permis să punem bazele pentru ceea ce avea să vină”, a anunţat compania Netflix pe site-ul ei.

Legendele urbane spun că primul DVD expediat de Netflix, la începutul lunii martie 1998, era o copie a filmului "Beetlejuice".

Cum funcționa serviciul de închiriere de DVD-uri al Netflix

La momentul la care a fost listată pe Bursă, în mai 2002, compania Netflix avea peste 600.000 de abonaţi ai serviciului său. Pentru un abonament lunar care costa atunci 19,95 dolari, abonații aveau acces la peste 11.500 de titluri.

Ei primeau DVD-urile prin poştă, apoi le trimiteau înapoi, tot prin curier, după ce le vizionau, fără taxe de expediere.

Netflix nu fixa nicio dată limită pentru restituirea DVD-ului şi nu impunea penalităţi pentru întârziere, ceea ce a devenit un element inovator al acestei formule de afacere care s-a diferențiat de modelul magazinelor fizice specializate în închirierea de materiale video.

În perioada de vârf a acestui model de business, în 2010, Netflix avea până la 20 de milioane de abonaţi la serviciul său de închiriere, dar, în epocă, majoritatea clienţilor alegeau deja să vizioneze filmele mai degrabă în streaming decât pe DVD.

”The Blind Side”, cel mai închiriat film de pe Netflix

Compania americană lansase încă din 2007 o platformă de streaming, care a devenit "nava sa amiral" şi care a ajutat compania să se ajusteze după declinul progresiv al închirierilor de DVD-uri.

În aprilie 2023, în momentul în care a fost făcut anunţul despre închiderea serviciului de închiriere de DVD-uri, Netflix a precizat că a expediat de la începuturile sale peste 5 miliarde de filme imprimate pe discuri digitale.

Cel mai închiriat film în ultimul sfert de secol, cât a funcţionat acest serviciu, a fost "The Blind Side" (2010), regizat de John Lee Hancock şi în care rolul principal este interpretat de actriţa americană Sandra Bullock.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE