Piesa Macarena, cu mesaj feminist, interpretată de românca Erika Isac (24 de ani), a stârnit o mulțime de reacții, atât pozitive, cât și negative. Controversele au apărut mai ales în meciul online.
Despre acest subiect a discutat, în direct la Euronews România, și Ada Maria Ileana, cea care tocmai a reprezentat România la Miss World.
Miss World România, Ada Maria Ileana, despre controversa piesei Macarena
Ada Maria Ileana, Miss World România: "Mi se pare extraordinar că începem să vorbim despre asta și o felicit pe Erika (n.r.: Erika Isac) pe această cale. Am fost de partea ei de la început până la final, susțin aceleași păreri, aceleași convingeri.
Cred că trebuie să vorbim despre femei, despre problemele cu care se confruntă femeile în ziua de astăzi pentru că, în România, deși credem că suntem parte din lumea avansată, din UE, avem probleme extraordinar de grave în ceea ce privește violența domestică, inclusiv reprezentarea în politică. Este foarte importantă.
Vedem blocate proiecte care vizează sănătatea femeilor și bunăstarea femeilor. Este nevoie să facem ceva în această privință, așa că o felicit pe Erika și pe toate femeile care vorbesc deschis despre asta. Este cazul să ne adunăm până la urmă cu toții și să schimbăm ceva pentru că nu se mai poate."
Controversele piesei Macarena
Piesa trap Macarena a devenit subiect de dezbatere din cauza versurilor sale. În plus, a reușit să adune peste 1,5 milioane de vizualizări pe Youtube în patru zile de la momentul postării. Una dintre problemele ridicate este limbajul licențios folosit.
Numărul cazurilor de violență domestică a crescut îngrijorător în România. Doar în primele nouă luni ale anului au fost raportate de poliție aproape 80 de mii de cazuri. De cele mai multe ori, victimele sunt femei.
La nivel european, România e printre țările cu cele mai multe cazuri de violență domestică împotriva femeilor.
În România, cele mai multe victime sunt femei - peste 30 de mii. În rândul bărbaților au fost înregistrate peste 8.000 de victime, iar dacă vorbim de minori, numărul acestora este de peste 6.500.