Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat marţi că va exista o majorare a pensiilor, de la 1 ianuarie 2023, valoarea finală urmând să fie stabilită în coaliţia de guvernare, potrivit Agerpres.
El a confirmat o majorare diferenţiată a pensiilor.
„Noi am discutat şi am avut o propunere de majorare de cel puţin de 10%, noi am discutat în ultimul timp despre o anvelopă bugetară de 15% cu majorarea pensiei, nu a veniturilor. O majorare a punctului de pensie pentru toată lumea şi o majorare diferenţiată, adică acordare de sprijin pentru categoriile vulnerabile. Credem foarte mult în această măsură, pentru că în momente de criză şi manualul spune că trebuie să ai grijă de populaţia care se încadrează în aceste categorii vulnerabile", a declarat ministrul Muncii, la Parlament.
Budăi a subliniat că nu menționează nicio sumă.
„Nu avansez nicio sumă. Sunt multe variante pe masă, luăm decizia finală în coaliţie şi transparent voi comunica şi vor comunica liderii coaliţiei", a arătat ministrul.
Atenţionat asupra unei declaraţii a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, conform căreia pensiile ar trebui majorate cu o valoare până în rata inflaţiei, respectiv cu mai puţin de 15%, astfel încât să nu se creeze dezechilibre, Marius Budăi a spus: „Spuneam de acea variantă, de o anvelopă bugetară de 15%, mă bucur că şi domnul guvernator este de acord cu noi, însă vă reamintesc că în perioade de criză trebuie să avem solidaritate socială şi să sprijinim categoriile vulnerabile. Eu cred că este obligatoriu".
Acordarea voucherelor sociale
Referitor la voucherele sociale, Budăi a arătat că există o posibilitate de decontare şi din fonduri europene, adăugând că nu vrea să avanseze o sumă, „pentru a nu da speranţe nimănui".
„Există o variantă, aşa cum avem acum, acele vouchere de 250 de lei, ca să fie o posibilitate şi de decontare din fonduri europene. Dar discuţiile sunt pe final în coaliţie, suntem pe final cu construcţia bugetului şi într-o săptămână, o săptămână şi jumătate avem decizia finală. Vor fi majorări peste tot, vor fi măsuri de sprijin pentru categoriile vulnerabile", a transmis ministrul Muncii.