David Beckham, fostul mare fotbalist englez a ales să fie ambasador al Cupei Mondiale din Qatar. Nu e singurul de pe listă, dar e cel mai cunoscut.
În decembrie 2010, când FIFA a decis cine va găzdui turneele finale din 2018 și 2022, Beckham era și el în sala unde s-a făcut anunțul. Alături de Prințul William și de David Cameron, se luptaseră să aducă din nou turneul final “acasă”, în insulă. Iar Anglia era considerată favorită. Blatter, șeful FIFA la acea vreme, a scos însă din plic... Rusia.
Beckham s-a declarat atunci dezgustat de rezultat. Dar dezamăgirea nu a durat mult, pentru că organizatorii turneului de anul acesta și o ofertă de cel puțin 12 milioane de lire pe an, potrivit The Athletic, l-au adus în poziția de ambasador al competiției din Qatar. “O mare greșeală” crede fostul său coleg de la Manchester, Eric Cantona. Care explică pentru The Athletic că “toată lumea ar trebi să boicoteze această Cupă Mondială pentru felul în care au fost tratați oamenii care au construit stadioanele.” Vom vorbi despre asta mai târziu.
Cum a ajuns Qatarul să găzduiască cea mai urmărită competiție sportivă de pe glob
Tamim bin Hamad al-Thani, sau pe scurt, emirul Qatarului e cel care a coordonat campania care a urmat după depunerea candidaturii. The Guardian estimează ca s-ar fi cheltuit aproximativ 170 de milioane de dolari, un buget de patru ori mai mare decât cel pentru candidatura Australiei. Americanii, care s-au clasat pe locul doi (deși erau marii favoriți) ar fi cheltuit mai puțin de 5 milioane de dolari.
Tamim bin Hamad al-Thani are 42 de ani, educația făcută în Anglia, trei sotii și 24 copii. Din 2003, de când a fost numit prinț moștenitor și până în 2013, când a devenit emir, a fost preocupat să atragă nume și competiții sportive majore în zona de influență a Qatarului. A prezidat organizarea Jocurilor Asiatice și a orchestrat preluarea clubului francez PSG de către Qatar Sports Investments. Dar cel mai mare pariu al său este organizarea Cupei Mondiale. Luna aceasta s-a întâlnit cu Putin la Astana și a ținut să îi mulțumească pentru “asistență în pregătirile pentru turneu”, iar liderul de la Kremlin a lăudat “excelenta organizare” și i-a mulțumit emirului pentru că ar fi creat un Fan Zone pentru suporterii ruși (în condițiile în care Rusia a fost exclusă încă din faza preliminariilor pentru Cupa Mondială).
Qatarul e o monarhie constituțională. Potrivit unui raport Freedom House “emirul deține întreaga autoritate executivă și legislativă și, în cele din urmă, controlează și sistemul judiciar. Partidele politice nu sunt permise, iar singurele alegeri sunt pentru un consiliu municipal consultativ. În timp ce cetățenii Qatarului se numără printre cei mai bogați din lume, marea majoritate a populației este formată din non-cetățeni fără drepturi politice, cu puține libertăți civile și cu acces limitat la oportunități economice.”
Dar, “mai puțină democrație e uneori mai bună pentru a organiza o Cupă Mondială”. Cuvintele șocante sunt ale fostului secretar general al FIFA, Jerome Valcke. În 2013, deci la trei ani după ce Rusia și Qatar primiseră cheile pentru a organiza Mondialul la ele acasă, Valckle explica nonșalant, citat de REUTERS: “Când ai un lider foarte puternic care poate decide, așa cum o poate face Putin în 2018 e mai ușor pentru noi ca organizatori, decât cu o țară ca Germania, cu care ar trebui să negociem la mai multe niveluri”.
Și totuși Vackle susține într-un interviu pentru Le Monde că dacă ar fi avut drept de vot în 2010, nu ar fi ales Qatarul. Asta deși e prieten de zeci de ani cu președintele echipei PSG. De care, pe lângă frumoasa prietenie, îl leagă și un dosar penal deschis de procurorii elvețienii, care cred că Nasser Al-Khelaifi i-ar fi pus la dispoziție lui Vackle o vilă în Sardinia exact în perioada în care amândoi erau implicați în transferarea drepturilor de televizare pentru mai multe competiții internaționale. Faptele s-ar fi petrecut între 2013 și 2015, deci după ce Qatarul a primit organizarea Cupei Mondiale.
În 2020, alți procurori, de data aceasta americani au acuzat cinci membri din conducerea FIFA că ar fi primit bani pentru a vota în favoarea Rusiei sau a Qatarului în 2010. Trei oficiali sud-americani ar fi luat mită ca să voteze pentru Qatar: Julio Grondona, Nicolas Leoz și Ricadro Teixeira. Primii doi au murit între timp, iar Teixeira – fost șef al Federației Braziliene - se ascunde în țara natală, care nu are tratat de extrădare cu Statele Unite.
Pe 2 decembrie 2010, la votul din Comitetul Executiv al FIFA, care a dat Qatarului undă verde pentru organizarea Cupei Mondiale, au participat 22 de oameni. Scorul a fost 14 la 8. De atunci, mai bine de jumătate dintre cei care au votat, inclusiv președintele Blatter au fost acuzați de ilegalități, chiar dacă nu toți au și fost trimiși în judecată.
Potrivit Le Monde, în noiembrie 2010, FIFA și canalul qatarez Al Jazeera au semnat un contract referitor la drepturile de televiziune pentru Cupa Mondială din 2022. În contract, Al Jazeera a fost de acord să plătească FIFA un bonus de 100 de milioane de dolari în cazul în care Qatarul primea organizarea Cupei Mondiale. Fostul Secretar General al FIFA, întrebat de Le Monde dacă votul nu a fost influențat de aceast contract răspunde: “Contractul cu drepturile TV a fost semnat înainte de vot, dar cei 100 de milioane de dolari nu au fost plătiți cash către FIFA. A fost o contribuție pentru producția TV și nu a influențat pe nimeni, deși chestiunea posibilei influențe a fost discutată în cadrul comitetului executiv. Nu a existat nicio dorință din partea noastră de a influența votul, deoarece acest lucru ar fi fost contrar poziției mele împotriva Qatarului. În schimb, ne-am spus: Qatar are atât de mulți bani, să profităm de ei.”
Kafala și modul în care au fost tratați muncitorii din Qatar
Ne întoarcem acum la boicotul lui Cantona (și nu doar al lui, mai sunt mulți, mulți alții) pentru “felul în care au fost tratați cei care au construit stadioanele”.
Kafala e un sistem de sponsorizare prin care un muncitor era de fapt, potrivit Amnesty International, controlat de angajator din momentul în care intra în țară și până când îi expira contractul. Pașapoartele muncitorilor rămâneau la angajator și, fără permisiunea acestora, oamenii nu puteau să schimbe locul de muncă sau să părăsească țara. Mai mult, salariile erau extrem de mici, iar condițiile de lucru (în căldură extremă), ucigătoare la propriu.
Guvernul Qatarului a declarat că sistemul său de ocupare a forței de muncă este încă în lucru și a negat acuzațiile din raportul Amnesty International, care vorbea despre mii de lucrători migranți care ar fi fost exploatați.
Totuși anul trecut legislația a fost schimbată. Acum angajatorii nu mai au voie să rețină pașapoartele muncitorilor sau să se opună dacă aceștia vor să își schimbe locul de muncă. “Mai sunt însă multe de făcut”, anunță Amnesty International în cel mai recent raport. Încă mai există angajatorii care rețin fără drept salariile muncitorilor. Mulți oameni sunt forțați să lucreze 18 ore pe zi, timp de o săptămână și fără zile libere.
De cealaltă parte, The Qatari supreme committee for delivery and legacy, adică cei care răspund de organizarea turneului spun că “e un proces în curs de desfășurare și, desigur, mai există încă loc de îmbunătățiri. Continuăm să explorăm, alături de partenerii-cheie, oportunitățile de a consolida moștenirea care îmbunătățește viața lucrătorilor și pune bazele unor reforme echitabile, durabile și de durată.”
Între timp, cea mai profitabilă competiție pentru FIFA e aproape gata să înceapă. Undeva, în birourile de la Zurich, câțiva oameni îmbrăcați la costum visează probabil la bonusuri frumoase, cel puțin la nivelul celor de la finalul turneului din Africa de Sud. Jerome Valcke, fostul număr 2 în FIFA, explică pentru Le Monde: “După succesul Cupei Mondiale din 2010 din Africa de Sud, a existat multă gelozie și atât de mulți bani încât a trebuit să fie redistribuiți către comitetul executiv”: 9 milioane de franci elvețieni pentru domnul Valcke și 11 milioane pentru șeful lui, domnul Blatter.
Concluzia o trage Eric Cantona: “Înțeleg că fotbalul e o afacere. Dar am crezut că e singurul loc unde fiecare are o șansă”.
Robert Ștefanof este Producător Executiv Euronews România. Are o experiență de 25 de ani în jurnalismul de televiziune, dar și în comunicare și educație în media.
