A fugit din calea războiului ca să își salveze familia. El și familia au plecat cu o mașină veche, Lada, iar până în România au făcut trei zile. Este povestea lui Mihailo, un ucrainean în vârstă de 37 de ani, care s-a stabilit la Brașov împreună cu soția și cele două fiice.
Mihailo a îndrăgit Limba Română atât de mult încât ne-a învățat poeziile, printre care și Luceafărul. Bărbatul s-a angajat în doar patru zile și a început o viață nouă, aici, în România.
Mihailo a fugit din calea războiului cu o mașină veche, Lada, ca să își salveze familia. A îndrăgit România, iar acum ne știe poeziile pe de rost
Mihailo a plecat cu familia din Ucraina pe 22 martie 2022, la o lună după ce a început războiul cu Rusia. Trăiau într-o localitate la 18 kilometri de Kiev. Au făcut trei zile pe drum cu mașina lor din 1991.
Mihailo Melnik, refugiat ucrainean: „Când am mers spre România, înainte de graniță am pierdut o roată, a ieșit jumătate de osie, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am luat alte piese și am plecat să caut ajutor”.
Cei patru au ajuns la Suceava unde au primit sprijinul autorităților române.
Mihailo Melnik, refugiat ucrainean: „Când noi am trecut granița, am primit cadou aceste două pături pentru că cei mici au fost stresați și noi am fost stresați”.
După o noapte petrecută la Suceava, familia de refugiați a plecat spre Brașov. Mihailo s-a angajat în numai patru zile, a învățat Limba Română și s-a mutat cu familia în chirie după numai trei luni.
Mihailo Melnik, refugiat ucrainean: „Am învățat repede pentru că am început să lucrez peste vreo patru zile după ce am venit în România. Nu am știut nimic, dar am avut buni educatori. Eu lucrez ca lăcătuș mecanic. Este o meserie foarte trebuită, nu știu dacă e cuvântul corect”.
Cât despre familie, soția sa a fost moașă în maternitate în Ucraina, dar nu a reușit să își găsească un loc de muncă, iar cele două fete merg la școală și grădiniță.
Mihailo Melnik, refugiat ucrainean: „Aici este aproape Școala nr.2, fiica mea acum este în clasa întâi, anul trecut a fost în clasa pregătitoare. A doua fiică a mea învață la creșă în Piața Unirii. E puțin departe, dar e bine că sunt locuri”.
Mihailo recită o poezie de iarnă:
Ninge peste țara mea,
Totu-n alb se-mbracă
Pomii au cojoc de nea
Și de promoroacă!
Ninge-n țara mea frumos
Ca în nici o țară
De pe deal pornește-n jos
Prima sănioară.
Atunci când are timp îi place să citească și să învețe poezii românești. Printre ele este și Luceafărul. Știe șapte strofe dintre cele 98 scrise de Eminescu.
„Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele”.
Deși s-a acomodat în România și are un respect deosebit pentru români, Mihailo visează la ziua în care războiul va fi deja terminat și se va putea întoarce acasă, în Ucraina.